Denis Ştefan şi Bianca Voicilă, pe 11, respectiv 13 cu România la „europeanul” de Beach Handbal „U16”

Denis Ştefan şi Bianca Voicilă, pe 11, respectiv 13 cu România la „europeanul” de Beach Handbal „U16”

Cei doi portari ai CSM Ploieşti care au făcut parte din loturile României pentru Campionatul European de Beach Handbal „U16” din Cehia (7-10 iulie), Denis Ştefan şi Bianca Voicilă, şi-au încheiat participarea la competiţia continentală.

Echipa masculină a încheiat întrecerea pe locul al 11-lea (din 14 formaţii) după un parcurs ce a adus patru înfrângeri în Grupa B preliminară – cu Spania 0-2 (19-26, 18-19), cu Germania 0-2 (8-18, 8-24), cu Cehia 1-2 (13-12, 12-13, 5-6 după shoot out) şi cu Portugalia 1-2 (19-16, 15-23, 6-8 după shoot out) – urmate de un eşec şi un succes în Grupa A a meciurilor de clasament: 0-2 (21-26, 15-24) cu Norvegia şi 2-1(22-23, 19-18, 7-4 după shoot out) cu Bulgaria.

Apoi, în meciul pentru locurile 11-12, România a reîntâlnit Portugalia, în faţa căreia şi-a luat revanşa reuşind să se impună cu 2-1 (19-16, 18-20, 10-8 după shoot out). Golul decisiv a fost marcat, la loviturile de departajare, chiar de Denis Ştefan, cu un şut din poartă-n poartă, într-un moment în care goalkeeper-ul advers ieşise pentru a-l bloca pe executantul echipei noastre.

Echipa feminină a ocupat locul al 13-lea (din 15 formaţii) după un parcurs relativ similar celui avut de băieţi: patru înfrângeri în Grupa B preliminară – 0-2 (14-17, 11-22) cu Polonia, 0-2 (17-22, 10-19) cu Spania, 0-2 (14-18, 10-12) cu Suedia şi 1-2 (19-11, 16-17, 2-5 după shoot out) cu Portugalia – apoi un eşec şi o victorie în meciurile de clasament pentru locurile 13-15: 1-2 (21-15, 16-17, 5-8 după shoot out) cu Bulgaria şi 2-0 (19-18, 18-14) cu Croaţia.

Bianca Voicilă şi Denis Ştefan sunt componenţi ai echipelor de juniori 2 ale CSM Ploieşti, fiind antrenaţi la club de Geta Opincariu şi Cristi Roşu, respectiv de Ramona Ştefan.