Cei mai mici baschetbalişti ai clubului participă la Festivalul Naţional de BabyBaschet!

Cei mai mici baschetbalişti ai clubului participă la Festivalul Naţional de BabyBaschet!

Cei mai mici baschetbalişti ai Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, componenţii echipei de BabyBaschet (U10), participă, începând de mâine, la Costineşti, la competiţia dedicată lor de federaţia de profil. Este vorba despre Festivalul de BabyBaschet, care este organizat de FRB în colaborare cu Biroul de Turism pentru Tineret pe terenurile BTT de la Costineşti şi adună la start nu mai puţin de 77 de echipe de băieţi şi 24 de formaţii de fete din toată ţara.

Echipa pregătită de Eugeniu Melnic a fost repartizată în Grupa A a turneului şi va juca după următorul program:

Luni, ora 8.00, ACS Baschet Team Giurgiu – CSM Ploieşti

Luni, ora 19.00, CS Vest Activ Timişoara (Albastru) – CSM Ploieşti

Marţi, ora 8.00, CSM Ploieşti – CS BBB Raptors Berceni (Galben)

Miercuri, ora 8.00, ABC Rising Stars Popeşti Leordeni 2 – CSM Ploieşti

Miercuri, ora 17.00, CSM Ploieşti – CSŞ Târgovişte

Joi, ora 8.00, ACS Templiers Academy Galaţi 2 – CSM Ploieşti

Vineri, ora 9.00, CSM Ploieşti – CSM Galaţi

Vineri, ora 17.00, ACS Dan Dacian (Portocaliu) – CSM Ploieşti

Sâmbătă, ora 8.00, CSM Ploieşti – ACS Pantera Baschet Ploieşti

Aşa cum se obişnuieşte la această categorie de vârstă, chiar dacă Federaţia Română de Baschet ţine o evidenţă, scorul contează mai puţin şi nu le este transmis echipelor în timpul jocurilor, toţi sportivii urmând să fie premiaţi, la finalul fazei grupelor (singura a competiţiei), pentru participarea la turneu.

Lotul de jucători pe care contează Eugeniu Melnic în competiţia de la Costineşti este următorul: Traian Zamfiroiu, Andrei Savu, Nikita Melnic, David Stoican, Mihai Necula, Alexandru Ionescu, Alexandru Iancu, Bogdan Patracioc, Mateo Ionescu, Darius Frusina, Sebastian Zamfir, David Calotă, Eduard Soare şi Iustin Ioniţă.

După Festivalul Naţional de BabyBaschet va urma, în perioada 20-26 iunie, Festivalul Naţional de MiniBaschet, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 10 şi 12 ani.