Echipa de handbal juniori 2, pe locul al 3-lea la Turneul Final Speranţă, de la Făgăraş!

Echipa de handbal juniori 2, pe locul al 3-lea la Turneul Final Speranţă, de la Făgăraş!

Echipa de handbal juniori 2 a CSM Ploieşti a ocupat locul al 3-lea la Turneul Final Speranţă de la Făgăraş după ce a câştigat, în această dimineaţă, cu 37-35 (20-18, 17-17), finala mică a competiţiei susţinută în compania celor de la LPS Banatul Timişoara. Cele două formaţii se întâlniseră şi în faza grupelor a turneului, băieţii noştri impunându-se şi atunci cu 40-34 (24-15, 16-19).

Chiar dacă s-a încheiat la doar două goluri diferenţă, meciul de astăzi a fost la discreţia elevilor Ramonei Ştefan, care au avut inclusiv avans de 10 goluri spre finalul partidei (33-23, minutul 50) şi doar relaxarea din ultimele minute a făcut ca rezultatul să fie atât de strâns.

În partida de astăzi, pentru CSM Ploieşti au jucat: D. Ştefan, B. Nuţă – M. Ion Iliescu (13 goluri), D. Constantin (8), M. Sîrbu (5), B. Bondarenco (4), D. Pioaru (4), Şt. Vâlcu (2), I. Stănescu (1), D. Ioniţă (1), A. Muşoiu, V. Băncilă, M. Crăciun, R. Enescu, C. Anghel şi A. Voicu.

Echipa noastră a fost recompensată şi cu trei premii individuale, Denis Ştefan fiind declarat „cel mai bun portar al turneului”, iar Marian Ion Iliescu şi David Constantin fiind incluşi în „echipa turneului”.