Handbal: CSM Ploieşti, weekend cu două victorii şi o înfrângere la juniori 2 şi 3!

Handbal: CSM Ploieşti, weekend cu două victorii şi o înfrângere la juniori 2 şi 3!

Echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti au repetat bilanţul realizat în urmă cu o săptămână în meciurile oficiale disputate în weekend: două victorii şi un eşec!

Echipe de handbal juniori 2 şi 3 ale CSM Ploieşti au avut programate trei partide oficiale în acest weekend, pe care le-au încheiat cu două victorii şi o înfrângere.

Primul succes a fost obţinut, previzibil, de juniorii 3 pregătiţi de Ramona Ştefan, care au făcut, ieri, un bun antrenament în compania ultimei clasate în Seria C, LPS Focşani. A fost 40-7 (14-3, 11-2, 15-2) pentru o echipă a CSM-ului care nu a forţat deloc în faţa unor adversari inferiori ca vârstă şi, implicit, din punct de vedere fizic, victoria asigurându-le, practic, băieţilor noştri prima poziţie a clasamentului la finalul acestei faze a campionatului.

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: A. Manolache, A. Pop – A. Grigore (9 goluri), F. Murărescu (7), M. Duţă (5), R. Popescu (5), L. Cr. Constantin (4), M. Sbîrnău (3), N. Milea (2), Oct. Bucur (1), L. A. Constantin (1), I. Pârvu (1), M. Costache (1), G. Roşu (1), Ed. Romee şi I. Sârbu. În ultima etapă a fazei grupelor geografice, elevii Ramonei Ştefan joacă, duminică, pe terenul ocupantei locului al 4-lea al Seriei C, CSM Focşani.

O victorie clară au obţinut, tot sâmbătă, şi junioarele 3 ale clubului care şi-au respectat statutul de lidere ale Seriei C şi s-au impus fără emoţii, cu 45-27 (16-10, 13-5, 16-12), în faţa celor de la CSŞ Slobozia. Antrenorii Geta Opincariu şi Cristi Roşu au folosit următoarele jucătoare: E. Coşerea, D. Stan, F. Cernat – A. Niţă (9 goluri), D. Roşu (8), Şt. Ghiţă (8), Sârbu (4), I. Nicolae (4), I. Simion (4), E. Geangu (4), A. Popescu (3), B. Pîrvulescu (1), E. Petrescu, A. Stoica, M. Ioniţă şi A. Andrei. În ultima etapă a fazei grupelor geografice, în Seria C este programat derbi-ul de clasament în care CSM Ploieşti va întâlni, sâmbătă, în deplasare, ocupanta poziţiei secunde, CSŞ Buzău.

Singura înfrângere a venit astăzi, în partida în care juniorii 2 au primit vizita primei clasate în Seria D, AHC Dobrogea Sud Constanţa. Oaspeţii s-au impus cu 36-29 (17-15, 19-14) într-un meci în care Ramona Ştefan a folosit următorul lot de jucători: D. Ştefan, B. Nuţă – M. Sârbu (6 goluri), L. Cr. Constantin (4), D. Constantin (4), B. Bondarenco (4), I. Stănescu (3), M. Ion Iliescu (2), A. Leu (2), Şt. Vâlcu (2), V. Băncilă (1), D. Ioniţă (1), A. Muşoiu, R. Enescu, R. Ciupitu şi D. Căldură. A fost ultima etapă în Seria C a Juniorilor 2, CSM Ploieşti urmând să evolueze, în continuare, în grupele „speranţă” ale campionatului.

Echipa de handbal junioare 2 a stat în acest weekend, în care a fost pauză competiţională la această categorie de vârstă, dar va juca, duminică, în cadrul etapei a 9-a a Seriei C, în Sala „Olimpia”, cu ocupanta poziţiei a 5-a a clasamentului, CS Orăşenesc Mizil.

Galerie foto, juniori 3, CSM Ploieşti – LPS Focşani:

Galerie foto, junioare 3, CSM Ploieşti – CSŞ Slobozia: