Baschet, Liga Naţională: Andrej Magdevski şi Christian Chiţu, în echipa etapei a 13-a!

Baschet, Liga Naţională: Andrej Magdevski şi Christian Chiţu, în echipa etapei a 13-a!

Victoria obţinută marţi de echipa de baschet seniori a clubului în primul meci oficial din 2022, 94-88 cu CS Municipal Târgu Jiu, a venit şi ca urmare a unor evoluţii remarcabile avute de patru dintre jucătorii pregătiţi de Mihai Popa. Astfel, Andrej Magdevski şi Christian Chiţu au avut prestaţii care i-au propulsat în „echipa etapei” în opinia celor de la Liga de Baschet (https://www.facebook.com/LigaDeBaschet) şi de la baschet.ro, Earl Watson a bifat un record personal de puncte în acest sezon, 21, dominând clar lupta de sub cele două panouri, iar Matija Milin a avut, şi el, un „season high” în privinţa punctelor marcate, reuşind nu mai puţin de 22, cu procentaje foarte bune: 77.8 la „2 puncte” (7/9), 66.7 la „3 puncte” (2/3) şi 100% la „libere” (2/2).

Andrej Magdevski a fost „văzut” în echipa etapei a 13-a atât de Liga de Baschet, cât şi de site-ul www.baschet.ro, conducătorul de joc al echipei noastre fiind din nou aproape de un „triple-double”, aşa cum reuşea în etapa a 2-a, în meciul cu Rapid Bucureşti (13 puncte, 13 pase decisive şi 10 recuperări). De data aceasta, macedoneanul a avut 10 puncte, 13 pase decisive şi 7 recuperări pentru un indice al eficienţei de +25, cel mai ridicat din echipa noastră, performanţă de apreciat cu atât mai mult cu cât el a jucat incomplet refăcut după o accidentare suferită pe finalul partidei de la Dinamo iar prezenţa pe teren a fost incertă până în ziua meciului. Magdevski îi are „coechipieri” în echipa rundei a Ligii de Baschet pe Christian Chiţu, Elijah Stewart (U-BT Cluj-Napoca), Mihajlo Bogdanovic (CSM Miercurea Ciuc) şi Rareş Uţă (BC CSU Sibiu), o singură modificare intervenind în viziunea celor de la baschet.ro, care l-au „titularizat” pe Nikola Gajic (SCM Timişoara) în locul lui Chiţu.

În schimb, cele 14 puncte marcate, 6 recuperări reuşite şi 3 pase decisive oferite, l-au propulsat pe Christian Chiţu în „echipa românilor” rundei a 13-a în opinia celor de la baschet.ro, alături de Lucas Tohătan (BC CSU Sibiu), Luca Vasile (Rapid Bucureşti), Rareş Uţă (BC CSU Sibiu) şi Alexandru Olah (SCM Timişoara).

În afara celor patru, ar mai fi de remarcat confirmarea venită din partea lui Octavian Popa Calotă, evoluţia bună din deplasarea de la Dinamo fiind urmată, acum, de o apariţie solidă, cu 8 puncte marcate, 5 assist-uri şi o recuperare în aproape 25 de minute petrecute pe parchet, şi prestaţia bună a lui Bogdan Popa, care a contribuit cu 7 puncte, două recuperări şi o pasă decisivă la victoria de marţi seară.

În etapa a 14-a, CSM Petrolul Ploieşti joacă sâmbătă, de la ora 18.30, „în direct” pe Digisport şi Looksport, pe terenul celor de la U-BT Cluj-Napoca, după care vor urma două meciuri pe teren propriu, cu BC CSU Sibiu (15 ianuarie) şi CS Municipal Galaţi (19 ianuarie).