Baschet, Liga Naţională: CSM Petrolul Ploieşti merge la victorie în Sala „Dinamo”!

Baschet, Liga Naţională: CSM Petrolul Ploieşti merge la victorie în Sala „Dinamo”!

Echipa de baschet seniori  a clubului încheie anul cu o deplasare în Sala „Dinamo”, meciul cu gruparea bucureşteană, programat mâine seară, începând cu ora 17.15, urmând să închidă, de altfel, etapa cu numărul 12 a Ligii Naţionale.

CSM Petrolul Ploieşti şi-a propus să pună capăt seriei negre din ultima vreme, justificată atât de programul mai dificil, cât şi de absenţele cu care antrenorul Mihai Popa s-a confruntat, iar partida cu Dinamo, o formaţie de mijlocul clasamentului, pare să fie un prilej potrivit pentru a încheia anul cu un rezultat pozitiv.

„E primul meci, după o bună perioadă, pe care îl abordăm cu lotul complet şi asta ne dă încredere că putem face un rezultat bun. Întâlnim un adversar de nivelul nostru de data aceasta, care a alternat, şi el, rezultatele bune cu cele mai puţin bune, însă asta nu înseamnă că va fi uşor de învins”, a declarat managerul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.

Programat mâine seară, cu începere de la ora 17.15, meciul dintre Dinamo Bucureşti şi CSM Baschet Petrolul Ploieşti va fi transmis de Digisport, dar va putea fi urmărit şi pe canalul de youtube al Federaţiei Române de Baschet (https://www.youtube.com/c/FRBTV_ROMANIA_BASKETBALL).