Patinatorii de la CSM Ploieşti, recorduri personale la Cupa Mondială de Juniori, de la Inzell!

Patinatorii de la CSM Ploieşti, recorduri personale la Cupa Mondială de Juniori, de la Inzell!

Aflaţi de la începutul lunii octombrie la Inzell (Germania), acolo unde au participat inclusiv la Campionatul Naţional de Sprint Seniori Open şi selecţia la proba de 1500 m pentru participare la Mass Start în cadrul Cupelor Mondiale de Seniori, cei trei patinatori ai clubului, Adrian Fierar, Eduard Niţu şi Sebastian Mihalache, au concurat, în weekend, la Cupa Mondială de Juniori, având drept miză calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă din luna februarie 2022, de la Beijing (China).

Cei trei sportivi pregătiţi de Marius Băcilă au avut din nou evoluţii foarte bune, reuşind să noi recorduri personale în şapte dintre cele nouă curse la care au luat startul. Iată care au fost performanţele sportivilor noştri:

Eduard Niţu

Locul 16 la 500 metri, cu timpul 36,80 secunde (record personal, season best şi record naţional de juniori 2)

Locul 18 la 1000 metri, cu timpul 1.12,65 minute (record personal, season best şi record naţional de juniori 2); cu această performanţă, Eduard Niţu ocupă locul 1 în topul mondial la categoria lui de vârstă

La 1500 de metri a fost descalificat în urma unui incident cu un sportiv din Kazahstan, în urma căruia şi-a depăşit culoarul.

Sebastian Mihalache

Locul 42 la 500 metri, cu timpul 38,28 secunde (record personal, season best şi barem pentru participare la Finala Campionatului Mondial de juniori)

Locul 43 la 1000 metri, cu timpul 1.16,52 minute (record personal şi season best)

Locul 43 la 1500 metri, cu timpul 1.57,97 minute (record personal, season best şi barem pentru participare la Finala Campionatului Mondial de juniori)

Adrian Fierar

Locul 52 la 500 metri, cu timpul 39,29 secunde (record personal şi season best)

Locul 30 la 1500 metri, cu timpul 1.53,71 minute (record personal şi season best)

Locul 25 la 3000 metri, cu timpul 4.01,26 minute

La finalul acestei săptămâni, cei trei sportivi vor participa la o nouă Cupă Mondială de Juniori, organizată tot pe „Max Aicher Arena”, din Inzell.

Secţia de patinaj viteză a CSM Ploieşti activează în parteneriat cu CSM Sibiu.