Liga Naţională de Baschet Masculin: derbi de clasament, mâine, cu FC Argeş Piteşti, în Sala „Olimpia”!

Liga Naţională de Baschet Masculin: derbi de clasament, mâine, cu FC Argeş Piteşti, în Sala „Olimpia”!

Derbi-ul de clasament al Ligii Naţionale de Baschet Masculin se joacă, mâine seară, începând cu ora 18.00, în Sala Sporturilor Olimpia, runda a 4-a aducându-le faţă în faţă pe CSM Ploieşti şi FC Argeş Piteşti, singurele formaţii care au câte trei victorii în tot atâtea meciuri disputate.

Considerată, deja, revelaţia noului sezon, formaţia noastră are parte de cel mai dificil examen al primelor etape, oaspeţii venind la Ploieşti din postura de lideri, la golaveraj, ai clasamentului, dar şi recomandaţi de locul al 3-lea ocupat în ediţia trecută de campionat a Ligii Naţionale. „Este, clar, cel mai dificil meci de până acum, pentru că întâlnim o echipă cu un lot valoros, bazat pe mulţi jucători cu experienţă şi pregătit de un antrenor, Tudor Costescu, extrem de experimentat şi el. Noi sperăm să ne putem baza la nivel 100% pe tot lotul, după ce au fost mici probleme la meciurile anterioare cu unii dintre jucători şi avem încredere că, dacă vom respecta planul tactic gândit de antrenor şi vom executa ceea ce ne-am propus, putem face un rezultat bun. Practic, noi ne propunem să creştem de la meci la meci, să avem intensitate şi să dăm 100% în defensivă, iar dacă aceste obiective ne vor aduce în continuare şi rezultate suntem convinşi că suporterii vor veni la sală pentru a ne susţine”, ne-a declarat managerul secţiei de baschet a clubului, Ionuţ Ivan.

CSM Ploieşti şi FC Argeş Piteşti s-au întâlnit, în urmă cu o lună, în cadrul turneului amical organizat de piteşteni, Memorialul „Georgel Ziguli”, elevii lui Tudor Costescu impunându-se atunci cu 79-75 (18-16, 16-21, 23-20, 22-18) pe final de meci.

Accesul publicului la partida de mâine este gratuit, în limita a 50% din capacitatea sălii, şi, conform ultimelor reglementări, este permis numai persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare ori persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Testele NU SUNT VALABILE. Spectatorii au obligaţia de a păstra o distanţă de minim 1 metru între ei şi de a purta permanent masca de protecţie.