Cinci sportive merg după medalii la Campionatul Naţional de Box feminin, de la Năvodari!

Cinci sportive merg după medalii la Campionatul Naţional de Box feminin, de la Năvodari!

Secţia de box a CSM Ploieşti are parte de o nouă săptămână plină, de data aceasta fiind rândul fetelor pregătite de Titi Tudor şi Adrian Pârlogea să participe la Campionatul Naţional de Box feminin pentru Cadete, Junioare, Tineret şi Senioare, de la Năvodari.

Clubul nostru va fi reprezentat de cinci sportive, iar aşteptările vizează cel puţin trei medalii, în condiţiile în care la startul competiţiei vor fi prezente campioana europeană de junioare Livia Botică, participantă acum la „tineret” şi la o categorie de greutate inferioară celei obişnuite, „81 kg”, campioana naţională de junioare Geanina Bănică (57 kg) sau câştigătoarea Cupei României de anul acesta, junioara Isabel Pârvu (63 kg). Celelalte două sportive înscrise în competiţie sunt Denisa Mihaela Şoptăreanu (tineret, 54 kg) şi cadeta Beatrice Căldărariu (46 kg), ambele medaliate cu bronz anul acesta la Cupa României de la Sibiu.

Campioană europeană de juniori de anul trecut, Livia Botică se numără printre sportivele importante care participă la competiţia de la Năvodari, alături de Claudia Nechita, care tocmai a intrat în istorie pentru primul succes olimpic al boxului nostru, de campioana europeană de tineret de anul trecut, Loredana Marin, și de campioana europeană de junioare de anul acesta, Amalia Niţă.

Competiţia se va desfăşura de-a lungul întregii săptămâni, mâine fiind programată tragerea la sorţi.