Demonstraţii de fotbal, box şi kempo la acţiunea „Weekend pe Bulevardul Castanilor”!

Demonstraţii de fotbal, box şi kempo la acţiunea „Weekend pe Bulevardul Castanilor”!

Sportivii de la CSM Ploieşti vor participa şi în acest final de săptămână la acţiunea „Weekend pe Bulevardul Castanilor”, pe care Primăria Municipiului Ploieşti a decis să o organizeze, în zilele de sâmbătă şi duminică, până pe data de 12 septembrie 2021.

În ambele zile, începând cu ora 10.00, sportivii secţiei de fotbal vor fi „la datorie” şi se vor antrena pe terenul special amenajat pe bulevard, lor urmând să li se alăture, mâine, componenţii secţiei de box, conduşi de Titi Tudor şi Adrian Pârlogea, şi, duminică, cei ai secţiei de Kempo, coordonată de Florentin Ghiocel Petrea.

Altfel, organizatorii anunţă că “Târgul cu bunătăți și dichisuri” va fi din nou deschis, urmând ca în cadrul acestuia comercianții să ne întâmpine cu dulcețuri, șerbet, turtă dulce, siropuri, limonadă, bunătăți apicole, delicii turcești sau diferite produse tradiționale ori handmade. Duminică, ploieștenii vor putea gusta și un îndrăgit preparat al sezonului, înghețată artizanală cu arome naturale.

Mâine, începând cu ora 10.00, pe scena amenajată la rondul II de pe Bulevardul Castanilor, Teatrul “Toma Caragiu” Ploiești le va oferi micuților ploieșteni o reprezentație a producției “Pecetea fermecată”, un spectacol plin de culoare, din care nu vor lipsi energia pozitivă și umorul. În cursul aceleiași zile, de la ora 19.30, artiștii secției Teatrul de revistă “Majestic” vă dau întâlnire la un spectacol-concert, în care ritmuri pline de energie se întrepătrund cu acorduri melancolice și cu scenete umoristice. Duminică, începând cu ora 17.00, pe scena amenajată pe Bulevardul Independenței (Castanilor), Grupul vocal „Prahova” al Casei de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești va susține un plăcut moment artistic.

Vă aşteptăm pe bulevard!