Înotătoarea Aida Stancu, prezentă în cinci finale la Campionatul Naţional de Nataţie!

Înotătoarea Aida Stancu, prezentă în cinci finale la Campionatul Naţional de Nataţie!

În perioada 12-15 iunie, Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern a organizat, în Bazinul „Tolea Grinţescu” Dinamo, Campionatul Naţional de Nataţie rezervat juniorilor, tineretului şi seniorilor, CSM Ploieşti fiind reprezentat de sportiva Aida Stancu.

În vârstă de 14 ani, tânăra înotătoare pregătită de Tamara Costache şi Ciprian Toma a participat în întrecerea junioarelor, fiind înscrisă în 7 dintre probele competiţiei feminine, şi a reuşit să se califice în cinci finale.

Cea mai bună clasare a avut-o în proba de 200 metri fluture, în care a avut al doilea timp la nivel de junioare (2:30:03 minute), dar, din cauză că a înotat în Finala B, s-a clasat doar a 4-a, după cele 3 junioare care au prins Finala A (1. Eva Paraschiv – 2:29:53; 2. Daria Remete Mireştean – 2:30.43; 3. Paula Boleacu – 2:34:05). Organizatorii au decis ca întrecerea să fie „open”, astfel că pentru Finala A junioarele s-au întrecut cu sportivele senioare şi de la tineret.

În celelalte probe, Aida Stancu a fost a 7-a la 100 metri fluture (timp 1:09:02 minute), a 7-a la 200 metri spate (timp 2:35:97 minute), a 9-a la 200 metri mixt (timp 2:42:34 minute), a 10-a la 400 metri mixt (timp 5:37:59 minute), a 14-a la 50 metri fluture (timp 32:12 secunde) şi a 24-a la 100 metri spate (timp 1:19:90 minute).