Echipa de handbal junioare IV s-a calificat pentru faza pe euro-regiune!

Echipa de handbal junioare IV s-a calificat pentru faza pe euro-regiune!

Echipa de handbal junioare IV a CSM Ploieşti s-a calificat pentru faza pe euro-regiune după ce s-a clasat a doua în competiţia judeţeană organizată, ieri, de AJH Prahova, la Mizil. Clubul a fost reprezentat de două formaţii în turneu, însă cea de-a doua echipă înscrisă, cea de minihandbal (2010-2011), a participat în afara concursului, neîncadrându-se în criteriile stabilite de regulamentul FRH, care spune că se pot trece în raportul de joc cel mult 3 sportive de la această categorie de vârstă, celelelalte fiind obligatoriu să fie născute în 2008-2009. Oricum, tot conform regulamentului, pentru euro-regiune s-ar fi putut califica o singură echipă a clubului, cea mai bine clasată.

CSM Ploieşti 1, formată din junioare IV şi antrenată de Geta Opincariu, a câştigat Grupa A după 26-7 cu CS Olimpic Mizil şi 30-11 cu CSM Ploieşti 2, dar a pierdut finala turneului, cu câştigătoarea Grupei B, ACS Academia Junior Ploieşti, scor 36-29.

CSM Ploieşti 2, cu 6 junioare IV în lot (născute 2009) şi 6 sportive de minihandbal (născute 2010), a câştigat cu 16-7 meciul cu CS Olimpic Mizil, apoi a pierdut cu 11-30 jocul cu CSM Ploieşti 1, pentru ca, în disputa pentru locurile 5-6, să piardă cu 18-14 în faţa celor de la CS Câmpina. Întrucât nu a respectat criteriile impuse de regulament, echipa secundă a clubului nostru a avut, totuşi, toate meciurile omologate cu scorul de 0-10.

Primele patru clasate, în speţă ACS Academia Junior, CSM Ploieşti, CSŞ Ploieşti şi CS Olimpic Mizil, s-au calificat pentru faza pe euro-regiune. Aceasta este programată să se desfăşoare peste două săptămâni, reprezentantele Prahovei fiind repartizate în RO3, alături de cele ale judeţelor Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman.

Loturile care au reprezentat CSM Ploieşti în competiţia feminină au fost:

CSM Ploieşti 1: Alexandra Florea, Izabela Ioniţă, Diana Condeescu, Delia Roşu, Sara Maria Curcan, Teodora Stroe, Federica Cernat, Teodora Simion, Bianca Brînzaru, Daria Gheorghe, Elena Coşerea-Pîtiu, Diana Pîrv şi Daria Maria Dinu. Antrenor: Geta Opincariu.

CSM Ploieşti 2: Bianca Biota, Giulia Toacă, Cătălina Anghelache, Andrada Dorobăţ, Andra Matei, Ana Maria Constantinescu, Carmen Toma, Miruna Andronache, Alisia Alecu, Daria Tudor, Daria Ioaniţiu şi Delia Tudoran. Antrenor: Leonard Cristescu.

Rezultate

Grupa A

CS Olimpic Mizil – CSM Ploieşti 2 7-16 (3-6, 0-7, 4-3)

CSM Ploieşti 1 – CS Olimpic Mizil 26-7 (10-2, 9-3, 7-1)

CSM Ploieşti 2 – CSM Ploieşti 1 11-30 (1-12, 5-6, 4-12)

Grupa B

Academia Junior Ploieşti – CS Câmpina 10/38 (4-16, 3-12, 3-10)

CSŞ Ploieşti – Academia Junior Ploieşti 19-32 (6-15, 6-6, 7-11)

CS Câmpina – CSŞ Ploieşti 21-18 (10-9, 7-5, 4-4)

* Ca şi CSM Ploieşti 2, CS Câmpina nu a îndeplinit criteriile de vârstă şi a pierdut toate meciurile cu 10-0.

Jocurile de clasament:

Locurile 5-6 CSM Ploieşti 2 – CS Câmpina 14-18 (9-3, 4-7, 1-8)

Locurile 3-4, CS Olimpic Mizil – CSŞ Ploieşti 8-23 (3-7, 2-8, 3-8)

Locurile 1-2, CSM Ploieşti 1 – Academia Junior Ploieşti 29-36 (7-10, 9-16, 13-10)