Echipa de handbal seniori, eliminată din Cupa României de CSM Focşani

Echipa de handbal seniori, eliminată din Cupa României de CSM Focşani

Echipa de handbal seniori a CSM Ploieşti a fost eliminată, în această seară, din „16”-imile de finală ale Cupei României de prim-divizionara CSM Focşani 2007, care s-a impus cu 46-20 (23-9).

Disputat în Sala „Apollo”, din Bucureşti, meciul a fost controlat, aşa cum era de aşteptat, de formaţia vrânceană, care a încheiat Liga Zimbrilor pe locul al 5-lea, având un final de sezon excelent, cu opt victorii consecutive. Şi, chiar dacă adversarii nu au folosit foarte mulţi dintre titularii obişnuiţi, pe care i-au menajat pentru „optimile” de mâine, cu Dinamo, s-a văzut din nou diferenţa dintre cele două eşaloane, confirmată şi de faptul că nicio reprezentantă a Diviziei A nu a pierdut la mai puţin de 4 goluri în confruntările de astăzi.

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: M. Mihăilescu, Ad. Tănăsescu, M. Ion – F. Mereu (4 goluri), Al. Ghiţă (3), M. Dragomir (3), Al. Ilie (3), Al. Pleşea (2), R. Iacob (2), B. Năstase (2), Al. Ghiţă (1), G. Stăncioiu, Al. Grigore şi L. Ene. Încă nerefăcut după o accidentare, nu a intrat deloc Patrick Albu.

Ar mai fi de menţionat că, în ciuda înfrângerii suferite, echipa noastră s-a ales cu premiul oferit de reprezentanţii Federaţiei Române de Handbal pentru „cel mai bun jucător al partidei”, acesta revenindu-i interului Flaviu Mereu.