Echipa de handbal junioare 2 se menţine pe poziţia secundă a Grupei Valoare 1!

Echipa de handbal junioare 2 se menţine pe poziţia secundă a Grupei Valoare 1!

Echipa de handbal junioare 2 a CSM Ploieşti a încheiat primul turneu al Grupei Valoare 1 cu un bilanţ echilibrat – o victorie, o remiză şi o înfrângere – şi se menţine pe locul al 2-lea al clasamentului, cu şanse bune de calificare la Turneul Final.

Seria de 11 victorii a fost întreruptă, ieri, de eşecul suferit în faţa primei clasate, CSM Bacău, în care s-a văzut pentru prima dată absenţa atât de importantă a conducătoarei de joc, Daria Grădişteanu. Elevele lui Robert Comendant au fost în meci doar în prima repriză, în care au şi condus până în minutul 26, cedând însă ritmul pe final: 12-14. Repriza secundă le-a revenit băcăuancelor cu 18-7, aşa că tabela s-a fixat, după 60 de minute, la 32-19 pentru CSM Bacău.

Mult mai important în lupta pentru locul secund din grupă, ultimul care duce la Turneul Final, a fost meciul din această dimineaţă, cu CSŞ Bacău, abordat de CSM Ploieşti din postura de echipă care avea 4.5 puncte avans în clasament. Iar fetele noastre au reuşit să păstreze acest ecart care le oferă prima şansă la locul al 2-lea la capătul unei confruntări încheiate nedecis, 26-26, în care fiecare formaţie a reuşit să câştige câte o repriză. CSŞ Bacău s-a impus în prima parte cu 15-13, cu menţiunea că ploieştencele au ratat trei contraatacuri consecutive la 14-13, pentru ca, după pauză, fetele pregătite de Robert Comendant să câştige cu 13-11, având şi un ultim atac ratat, ce le-ar fi putut aduce victoria şi, în mare măsură, calificarea la Turneul Final. Aşa, rămân 4.5 puncte avans înaintea celui de-al doilea turneu, programat în perioada 21-23 mai, probabil la Bacău, cu prima şansă pentru CSM Ploieşti de a se menţine pe locul al 2-lea şi a se număra printre cele mai bune opt echipe ale campionatului. Verdictul se va da, foarte probabil, în meciul direct cu CSŞ Bacău, în care, dacă se vor repeta rezultatele din primul turneu, fetelor noastre le va fi suficientă o remiză pentru a se califica.

CSM Ploieşti – CSM Bacău 19-32 (12-14, 7-18)

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: Bianca Voicilă – D. Manole (5 goluri), A. Burtea (4), R. Gavrilă (3), Mara Popescu (2), I. Manolache (1), Cr. Blidaru (1), A. Toma (1), M. Zafiris (1), N. Jianu (1), B. Rădulescu, D. Stoica şi M. Iordache.

CSŞ Bacău – CSM Ploieşti 26-26 (15-13, 11-13)

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: Bianca Voicilă – D. Manole (11 goluri), R. Gavrilă (5), A. Burtea (3), A. Toma (2), N. Jianu (2), B. Rădulescu (1), D. Stoica (1), Maya Popescu (1), I. Manolache, Cr. Blidaru şi M. Iordache.