Atletul Mihai Vlădoiu, medalie de bronz la Finala Campionatului Naţional pentru copii 1 şi 2!

Atletul Mihai Vlădoiu, medalie de bronz la Finala Campionatului Naţional pentru copii 1 şi 2!

La sfârşitul săptămânii trecute, vineri şi sâmbătă, Sala de atletism „Ioan Soter”, din Bucureşti, a găzduit Finala Campionatului Naţional pentru copii 1 şi 2 (2008 şi 2009), competiţie la care CSM Ploieşti a fost reprezentată de 9 sportivi: Mihai Vlădoiu, Ionuţ Bejan, Diana Manea, Maia Tomescu (toţi născuţi in 2009), Mara Stoica, Evelina Fătu, Ştefan Medeea, Daniela Dîrman şi Elisa Şerban (toate născute în 2008).

Cea mai bună performanţă a fost reuşită de Mihai Vlădoiu, care a cucerit medalia de bronz în proba de 200 metri, cu timpul de 29.44 secunde, tot el fiind aproape de podium în proba de 60 metri, în care a fost al 4-lea, cu 8.73 secunde.

La rândul lor, componentele ştafetei de 4×1 tur au venit pe locul al 5-lea, cu timpul de 1:57.48 minute. Antrenorul Gabriel Hurmuz a ales următoarea componenţă a ştafetei: Mara Stoica, Elisa Şerban, Evelina Fătu şi Daniela Dîrman.