Echipa de handbal a CSM Ploieşti a plecat spre Turda, pentru startul sezonului 2020-2021 al Diviziei A!

Echipa de handbal a CSM Ploieşti a plecat spre Turda, pentru startul sezonului 2020-2021 al Diviziei A!

Echipa de handbal seniori a CSM Ploieşti ce combate în Divizia A este pregătită pentru debutul sezonului 2020-2021, programat să se producă în acest weekend la Cluj-Napoca şi Turda, acolo unde Federaţia Română de Handbal a organizat primele turnee ale eşalonului secund.

Băieţii au plecat în această dimineaţă spre Turda, acolo unde vor susţine, până la urmă, primele două partide oficiale din acest campionat, după ce federaţia a mutat echipa noastră din Seria B, în care o repartizase iniţial, în Seria A. O rocadă făcută cu CSM Alexandria, la insistenţele formaţiei teleormănene, se spune. Drept urmare, faţă de ce se ştia în urmă cu zece zile, la stabilirea sistemului şi a programului competiţional, CSM Ploieşti va face parte, acum, din grupa echipelor moldovene, alături de CS Politehnica Iaşi, CSU din Suceava 2, CSM Bacău 2, CSU Galaţi, CSU Piteşti, CSU Târgovişte şi CNE Sighişoara.

În primul turneu, ale cărui partide vor fi găzduite de Sala „Mihai Viteazul”, din Turda, echipa noastră va susţine doar două meciuri, vineri, de la 12.40, cu CSU din Suceava 2 şi sâmbătă, tot de la 12.40, cu CSM Bacău 2, cel de-al treilea, care ar fi trebuit să aibă loc duminică, în compania celor de la CSU Galaţi, fiind anulat în condiţiile în care formaţia de la Dunăre a anunţat că nu se poate prezenta la acest prim turneu. Într-o situaţie similară se află şi CSU Târgovişte.

Conform Protocolului de organizare şi desfăşurare a competiţiilor de handbal, lotul deplasat la Turda a efectuat, cu 48 de ore înaintea turneului, testarea Covid-19 prin metoda RT-PCR, toţi băieţii având rezultat „negativ”.

Lotul de jucători pentru primele două meciuri oficiale ale Diviziei A este următorul: Mihai Oprea, Adrian Tănăsescu, Mihnea Mihăilescu (portari), Mihai Iorga, Patrick Albu, Vlad Păncescu, Ionuţ Mirică, David Rudai, Alexandru Pop, Gabriel Paraschiv, Nathanael Nicolae, Cosmin Ilie, Eduard Gheorghe, Richard Floarea şi Răzvan Iacob (jucători de câmp).

Turneul de la Cluj şi Turda este singurul din acest an, următoarele trei fiind programate în 2021: turneul 2 în perioada 21-24 ianuarie, turneul 3 în intervalul 19-21 februarie şi turneul 4 între 18 şi 21 martie.

După încheierea sezonului regular, primele două clasate din fiecare serie plus cele mai bune două locuri 3 vor participa la Turneul Final al campionatului, programat în perioada 16-18 aprilie 2021. Primele două clasate la Turneul Final vor promova direct în Liga Zimbrilor, iar formaţiile de pe locurile 3 şi 4 vor susţine meciuri de baraj cu echipele de pe locurile 11 şi 12 din Liga Naţională. Trebuie menţionat că formaţiile secunde ale grupărilor de prim eşalon, precum şi echipele de la CNE sau CNOPJ nu au drept de promovare şi, chiar dacă se vor situa pe locurile 1-3 la finalul sezonului regular, nu vor merge la Turneul Final. Locul lor va fi luat de următoarele clasate, ierarhiile urmând să fie refăcute fără rezultatele obţinute de acestea.