Hipodromul Ploieşti: reuniune atractivă, duminică, în parteneriat cu Jockey Club Român!

Hipodromul Ploieşti: reuniune atractivă, duminică, în parteneriat cu Jockey Club Român!

Hipodromul Ploieşti va găzdui, duminică, 25 octombrie, o nouă reuniune hipică oficială, ce va avea în program nu mai puţin de cinci curse de trap şi una de galop. Va fi un eveniment special, pentru că organizatorii de la CSM Ploieşti îi vor avea alături pe cei de la Jockey Club Român, care vin pe hipodrom pentru a marca împlinirea a 145 de ani de la fondarea Clubului printr-o cursă de galop – „Premiul Jockey Club 145 de ani” -, dar şi printr-o contribuţie substanţială la una dintre cursele de trap ale zilei, Premiul Jockey Club. Detalii despre activitatea partenerilor de la Jockey Club Român găsiţi la finalul acestui articol, în comunicatul emis astăzi de club.

Un alt punct de atracţie al reuniunii de duminică va fi cea de-a treia cursă a zilei, Premiul Maraton – Fortuna Silver, în care vom vedea cei mai buni fondişti de pe hipodrom întrecându-se pe distanţa de 3150 de metri.

Reuniunea va debuta la ora 10.10 cu Premiul Rotunda, va continua cu Premiul Recrut (10.30), după care vor urma cele trei curse importante ale zilei: Premiul Maraton – Fortuna Silver (10.50), Premiul Jockey Club (11.10) şi cursa de galop rezervată cailor pur sânge englez, Premiul „Jockey Club 145 de ani”. Ziua se va închide cu o cursă ce se anunţă, şi ea, extrem de spectaculoasă, Premiul Sinoe – Fortuna Gold având la start nu mai puţin de 11 trăpaşi cu performanţe bune în acest sezon.

La fel ca la ultimele reuniuni, din cauza restricţiilor din această perioadă, evenimentul de duminică va fi fără spectatori, accesul urmând să fie permis doar personalului strict necesar pentru desfăşurarea curselor şi altor persoane direct implicate. Pentru ca iubitorii turfului să poată urmări, totuşi, reuniunea, aceasta va fi transmisă live pe internet, mai exact pe youtube, link-ul la care vor putea fi văzute cursele urmând să fie anunţat duminică, în jurul orei 9.30, atât pe pagina de facebook a hipodromului (https://www.facebook.com/complexhipodrom/), cât şi pe cea a CSM Ploieşti (https://www.facebook.com/csmploiesti/).

Programul reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download

Comunicat de presă Jockey Club Român:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download