Hipodromul Ploieşti: cinci trăpaşi se vor întrece, duminică, în Derby-ul Ploieştiului!

Hipodromul Ploieşti: cinci trăpaşi se vor întrece, duminică, în Derby-ul Ploieştiului!

Duminică, 12 iulie, începând cu ora 10.10, Hipodromul Ploieşti va fi gazda celei mai importante reuniuni a anului, cea în care se desfăşoară Derby-ul Ploieştiului, cursă rezervată celor mai buni trăpaşi indigeni în vârstă de 4 ani.

Din păcate, la fel ca şi în cazul ultimelor două reuniuni, din cauza restricţiilor din această perioadă, evenimentul de duminică va fi fără spectatori, accesul urmând să fie permis doar personalului strict necesar pentru desfăşurarea curselor şi altor persoane direct implicate. Pentru ca iubitorii trapului să poată urmări, totuşi, reuniunea, aceasta va fi transmisă live pe internet, mai exact pe youtube, link-ul la care vor putea fi văzute cursele urmând să fie anunţat duminică, în jurul orei 9.30, atât pe pagina de facebook a hipodromului (https://www.facebook.com/complexhipodrom/), cât şi pe cea a CSM Ploieşti (https://www.facebook.com/csmploiesti/).

Altfel, reuniunea de duminică are un program dens, cu nu mai puţin şapte curse de trap, ce vor începe la ora 10.10 şi se vor încheia la 13.00. Derby-ul Ploieştiului – Fortuna Gold este programat la ora 12.00 şi va avea la start numai cinci dintre cei opt cai ce au concurat în Premiul de Încercare – Hermina VF, Nelstar, Thor, Cassian şi Jean VF -, ceilalţi trei (Roza de Lima, Vraja Zăpezii şi Vultur Pescar) nefiind înscrişi din diverse motive.

Ordinea curselor este următoarea: Premiul Danezul (ora 10.10), Premiul Fidelio (ora 10.30), Premiul Gabarit – Fortuna Silver (ora 11.00), Premiul Hera (ora 11.30), Derby-ul Ploieştiului – Fortuna Gold (ora 12.00), Premiul Dijon – Criteriul Calului Francez (ora 12.30) şi Premiul Maia (ora 13.00).

Galerie foto Derby:

Programul reuniunii:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Download