Final de sezon pentru echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti! FRF a anulat campionatul 2019-2020!

Final de sezon pentru echipele de fotbal juniori ale CSM Ploieşti! FRF a anulat campionatul 2019-2020!

Federaţia Română de Fotbal a organizat, ieri, o consultare online cu reprezentanţii cluburilor cu profil juvenil din ţară afiliate (foto), la finalul căreia a luat decizia de a anula sezonul competiţional la toate categoriile de vârstă, mai puţin la Liga Elitelor U19, unde campionatul se consideră deocamdată doar întrerupt, întrucât câştigătoarea va primi dreptul de a participa în UEFA Youth League.

Din judeţul nostru, cei doi participanţi au fost reprezentantul Petrosport Ploieşti, Iulian Cojocaru, care este referent zonal şi a şi luat primul cuvântul, şi coordonatorul secţiei de fotbal a CSM Ploieşti, Adrian Teodorescu (cel mai experimentat conducător de la acest nivel, fost preşedinte la Ligile a II-a şi a III-a), care a vorbit al treilea. „Au fost discuţii pe mai multe teme de actualitate, dar nu vă ascund că am profitat de prilej pentru a critica fosta conducere a federaţiei pentru că nu acorda atenţie centrelor de copii şi juniori şi am salutat decizia actualei conduceri de a anula sezonul 2019-2020. A fost o hotărâre în unanimitate, toţi participanţii la consultare fiind de părere că este cea mai bună măsură, ţinând cont de pericolul existent”, spune Adrian Teodorescu. Situaţia este valabilă nu doar pentru juniorii Republicani A şi B, implicaţi în competiţiile organizate de Federaţia Română de Fotbal, ci şi pentru cei mai mici, întrucât şi la nivelul Asociaţiei Judeţene de Fotbal campionatele juvenile au fost, automat, anulate.

Altfel, s-a mai convenit că, după data de 15 mai, când probabil nu va fi prelungită starea de necesitate, în urma unor consultări cu reprezentanţii Ministerului Tineretului şi Sportului şi ai Ministerului Sănătăţii să se vadă dacă se pot relua antrenamentele în cadru organizat sau nu. Până atunci, juniorii de la CSM Ploieşti se pregătesc pe cont propriu, respectând programul de antrenamente pe care îl primesc săptămânal sau chiar mai frecvent din partea antrenorilor, pe grupurile de whatsapp de la fiecare categorie de vârstă.