Echipa de fotbal juniori 2011, locul 1 la „Caraimanul Kid’s Cup Winter 2019”!

Echipa de fotbal juniori 2011, locul 1 la „Caraimanul Kid’s Cup Winter 2019”!

Juniorii 2010-2011 ai CSM Ploieşti, antrenaţi de Lucian Catinca şi Valeriu Aristan, au participat, ieri şi astăzi, la cea de-a III-a ediţie a „Caraimanul Kid’s Cup Winter 2019”, competiţie organizată de Primăria Buşteni şi ACS Caraimanul Buşteni şi găzduită de sălile de sport din Buşteni şi Azuga.

Echipa de 2011 a reuşit să câştige competiţia la categoria sa de vârstă, după ce a avut următorul parcurs: în grupă a trecut cu 7-1 de Santos Bucureşti, cu 2-0 de Caraimanul Buşteni şi cu 3-0 de Ghimbav, apoi a câştigat cu 3-0 semifinala cu Atletic Ploieşti, pentru ca, în ultimul act, să treacă din nou, de data aceasta cu 3-2, de Caraimanul Buşteni.

Lotul folosit de Lucian Catinca în turneu a fost următorul: Vlad Tronaru, Radu Andrei Stoica, Gabriel Coman, Bogdan Pană, Ianis Niculescu, Eric Constantin, Ioan Elisei, Eduard Zaharia, Gabriel Voicilă, Ştefan Dumitru, Eric Radu Andrei, Robert Văcărel, Alexandru Stroie, Ianis Feraru şi Eduard Nedelcu.

Valeriu Aristan a fost prezent cu grupa 2010 la Azuga, acolo unde s-au disputant meciurile de la această categorie de vârstă. Elevii lui au ocupat poziţia secundă în Grupa A, după 2-0 cu Olimpia Comarnic, 1-0 cu Braşovia Braşov, 0-1 cu Prejmer şi 7-0 cu Caraimanul Buşteni, dar au pierdut în semifinala cu câştigătoarea Grupei B, Juniorul Braşov, scor 1-0. Apoi, în finala mica de la această categorie de vârstă, CSM Ploieşti a cedat, după loviturile de departajare, în faţa celor de la Braşovia Braşov, scorul în timpul regulamentar fiind 0-0.

Lotul pe care tehnicianul l-a avut la dispoziţie a fost următorul: Alexandru Puiu, Cristian Mihăilă, Ionuţ Guţă, Ianis Sandu, Alexandru Ioniţă, Mihai Frăţilă, Tudor Frăţilă, Matei Lazăr, Cezar Iancu, Horia Dumitru, Rareş Radu şi David Baciu.

Chiar dacă nu au oferit premii speciale, organizatorii au anunţat şi superlativele individuale de la fiecare categorie de vârstă, şase dintre jucătorii noştri fiind printre remarcaţi: Vlad Tronaru – cel mai bun portar la 2011, Eduard Zaharia – golgheterul de la 2011, cu 6 goluri, Ianis Niculescu – cel mai bun apărător la 2011, Gabriel Voicilă – cel mai bun atacant la 2011, Bogdan Pană – cel mai bun jucător al finalei şi Alexandru Puiu – cel mai bun portar la 2010.

Galerie foto: