Şahiştii de la CSM Ploieşti, de două ori bronz la Campionatele Naţionale pe echipe!

Şahiştii de la CSM Ploieşti, de două ori bronz la Campionatele Naţionale pe echipe!

În perioada 12-20 iulie, şahiştii de la CSM Ploieşti au participat, la Iaşi, la Campionatele Naţionale pe echipe, competiţie organizată de FR Şah, în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi, DTSJ Iaşi şi CS Politehnica Iaşi.

Echipa „U20”, formată din Irinel Trăilă, Teodor Szocs şi Marian Sandu (în foto, de la stânga la dreapta), a reuşit să urce în două rânduri pe podiumul de premiere, datorită medaliilor de bronz obţinute la şah clasic şi blitz. Sportivii noştri au avut o clasare bună şi la şah rapid, probă în cadrul căreia au venit pe locul al 4-lea.

Tot cu două medalii s-a întors şi Antonia Ciapă, dar de la Buşteni, acolo unde s-a ţinut, în perioada 11-14 iulie, cea de-a V-a ediţie a Cupei „Aurel Zamora”. Sportiva pregătită de Petre Grigore a luat locul al 2-lea la blitz şi locul al 3-lea la şah clasic.