Paxton şi Girus du Patural, performerii zilei pe Hipodromul Ploieşti!

Paxton şi Girus du Patural, performerii zilei pe Hipodromul Ploieşti!

Pe o vreme superbă, peste 800 de iubitori ai hipismului au fost prezenţi, astăzi, pe Hipodromul Ploieşti, acolo unde au avut prilejul să urmărească şapte curse extrem de interesante: cinci de trap, dintre care s-au remarcat Premiul Carpaţi – Fortuna Gold şi Premiul Oltina – Fortuna Silver, şi două de galop: Premiul Emirates Breeders Program Round I şi Cupa Federaţiei.

Singura alergare semiclasică a zilei, Premiul Carpaţi – Fortuna Gold, i-a revenit armăsarului Paxton, condus de Marian Costache şi a beneficiat de o festivitate de premiere cu ştaif, ministrul pentru Mediul de afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea, împreună cu viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, oferindu-le driverului şi proprietarului Sorin Mavru cupa şi diploma cucerite după o cursă extrem de interesantă.

Cealaltă cursă de trap importantă a zilei, Premiul Oltina – Fortuna Silver, ce a adunat la start nu mai puţin de 12 cai în special datorită premiilor consistente puse la bătaie de partenerul ce a sponsorizat întrecerea, i-a revenit armăsarului Girus du Patural, avându-l în sulky pe Adrian Marciu. Premierea a fost făcută de către deputatul Răzvan Ursu şi de şeful Complexului Hipodrom, Mircea Radu.

În celelalte curse de trap ale zilei s-au impus Rona (Premiul Fanta), General de Bry (Premiul Frizura) şi Bădie VF (Premiul Fler), iar cele două întreceri de galop le-au revenit iepelor Nordika – Premiul Emirates Breeders, respectiv Original Plan – Cupa Federaţiei.

Pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori s-au plimbat cu poneiul Perjar, în spaţiul special amenajat între cele două tribune, primind, totodată, din partea partenerilor de la Phoenixy Romania, surprize… dulci.

Partenerii Complexului Hipodrom Ploieşti pentru reuniunea de astăzi au fost: Oltina, Federaţia Română de Trap, Asociaţia Calului de Trap, Federaţia Hipică Română, Asociaţia Română a Calului Arab de Curse, Phoenixy România, Restaurantul „The New London”, Complex Rezidenţial „9 Mai”, Radio Prahova, RepublikaNews, Fap Divers, Teatrul Toma Caragiu, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti şi Casa de pariuri Fortuna.

Următoarea reuniune hipică oficială va avea loc sâmbătă, 22 iunie, atunci când este programată să se desfăşoare Premiul de Încercare, ultima cursă semiclasică premergătoare marelui Derby de Trap al României, din 6 iulie.

Rezultate oficiale ale reuniunii:

Proces verbal al comisiei de arbitraj:

Galerie foto: