Echipa de baschet feminin „U13” s-a calificat la Turneul final al campionatului!

Echipa de baschet feminin „U13” s-a calificat la Turneul final al campionatului!

Echipa de baschet feminin „U13” a CSM Ploieşti a făcut pasul decisiv spre Turneul final al campionatului după ce a câştigat, în acest weekend, ambele partide ale turneului 11 al sezonului. Fetele pregătite de Loredana Munteanu au jucat, vineri, la Bucureşti, în Sala „Edmond Nicolau”, şi s-au impus cu 71-23 în disputa cu CSŞ Craiova şi cu 50-43 în faţa gazdelor de la BC Slam. În cel de-al treilea meci al turneului, BC Slam Bucureşti – CSŞ Craiova 49-30.

CSM Ploieşti a ajuns la un bilanţ de 18 victorii şi 4 înfrângeri în acest sezon, iar peste două săptămâni vor participa la ultimul turneu „în trei” al acestei faze a campionatului, alături de Champions Bucureşti şi Olimpia Bucureşti. De altfel, cele trei formaţii merg împreună la Turneul final, competiţia de peste două săptămâni având doar rolul de a stabili ierarhii pe baza cărora vor fi alcătuite grupele întrecerii ce va decide campioana.

Lotul de jucătoare folosit de Loredana Munteanu în turneul din Capitală a fost următorul: Olivia Sandu, Bianca Gheorghe, Agnes Zane, Andreea Dumitru, Daria Tănase, Daria Iordăchescu, Ines Vârlan, Alexia Apostolache, Sabina Chirilă, Maria Ionescu, Ioana Savu, Alexia Dedu, Karina Munteanu, Natalia Bărăscu, Daria Trican şi Cristina Grigore.

La finalul acestei săptămâni, urmează, la Gheorghieni, turneul cu numărul 11 al echipei de baschet feminin „U14”, adversarele fetelor antrenate de Corina Savu fiind gazdele de la CSŞ şi CSŞ Nr. 2 Bucureşti.