Atletul Petre Rezmiveş, vicecampion balcanic de seniori, la Istanbul!

Atletul Petre Rezmiveş, vicecampion balcanic de seniori, la Istanbul!

Doi dintre atleţii de la CSM Ploieşti, Petre Rezmiveş şi Cristian Radu, au făcut parte din lotul cu care România a participat, sâmbătă, la Campionatul Balcanic de Seniori, ce a avut loc la Istanbul. Cei doi au contribuit cu două medalii la zestrea de 12 a „tricolorilor” (două de aur, șase de argint și patru de bronz), Rezmiveş devenind vicecampion balcanic în proba de 60 de metri, iar Cristian Radu – medaliat cu bronz alături de ştafeta de 4×400 metri (alături de Denis Dobrică, Zeno Moraru şi Mihai Pîslaru).

Petre Rezmiveş a încheiat cursa în 6.74 secunde, fiind învins de Emre Zafer Barnes, un jamaican naturalizat de ţara gazdă a competiţiei, Turcia. Sportivul pregătit de Augustin Iancu şi Robert Munteanu şi-a îmbunătăţit recordul personal realizat în Atakoy Arena, precedenta performanţă fiind de 6.78 secunde.

Cu cele 12 medalii obţinute, România s-a clasat pe locul al 4-lea din 18 ţări prezente la cea de a 24-a ediţie a Campionatului Balcanic de seniori.

Galerie foto: