Echipa de handbal Juniori 1 şi-a aflat programul din Grupa 1 Valoare!

Echipa de handbal Juniori 1 şi-a aflat programul din Grupa 1 Valoare!

Veniţi după o primă fază a campionatului în care au câştigat Seria B cu 11 victorii şi o singură înfrângere, juniorii 1 ai CSM Ploieşti se pregătesc de participarea în Grupa 1 Valoare, aşa cum a fost denumită de către Federaţia Română de Handbal partea a doua a sezonului, premergătoare Turneului final.

Băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu au fost repartizaţi, aşadar, în Grupa 1, alături de CSM Bacău, LPS Suceava, LPS Vaslui, AHC Dobrogea Sud Constanţa şi LPS Brăila, iar astăzi au aflat şi programul celor zece etape din această fază a competiţiei. Meciurile vor debuta la începutul lunii februarie, atunci când CSM Ploieşti are programate două partide în deplasare, la LPS Roman (3 februarie) şi LPS Brăila (10 februarie), după care campionatul se va întrerupe până pe 3 martie.

Iată care este programul băieţilor noştri în Grupa 1 Valoare:

LPS Roman – CSM Ploieşti (3 februarie)

LPS Brăila – CSM Ploieşti (10 februarie)

CSM Ploieşti – AHC Dobrogea Sud Constanţa (3 martie)

LPS Suceava – CSM Ploieşti (10 martie)

CSM Ploieşti – CSM Bacău (17 martie)

CSM Ploieşti – LPS Roman (24 martie)

CSM Ploieşti – LPS Brăila (31 martie)

AHC Dobrogea Sud Constanţa – CSM Ploieşti (4 aprilie)

CSM Ploieşti – LPS Suceava (7 aprilie)

CSM Bacău – CSM Ploieşti (21 aprilie)

În această fază a campionatului sunt trei grupe a câte şase echipe, urmând ca primele două clasate în fiecare serie plus cele mai bune două echipe de pe locurile 3 să acceadă la Turneul final.

Facem menţiunea că aceasta este a doua variantă de program postată pe site-ul Federaţiei Române de Handbal, după ce, în cursul dimineţii zilei de astăzi, apăruse alt “ţintar”.