Cupa „CSM Ploieşti” la minifotbal: CSM Ploieşti – SC Hale şi Pieţe e finala competiţiei!

Cupa „CSM Ploieşti” la minifotbal: CSM Ploieşti – SC Hale şi Pieţe e finala competiţiei!

Sala Sporturilor Olimpia a găzduit, astăzi, faza semifinală a Cupei „CSM Ploieşti” la minifotbal, competiţie destinată angajaţilor diferitelor instituţii din judeţ aflate în subordinea municipalităţii, în urma căreia s-au stabilit jocurile ce vor decide clasamentul final al întrecerii.

Întâi s-au jucat cele două semifinale ale zonei play-off, ambele soldate cu mici surprize, cel puţin raportat la „calculele hârtiei”. În prima semifinală, echipa Consiliului Judeţean Ploieşti s-a văzut condusă încă din start de SC Hale şi Pieţe, ecartul fiind, chiar, de două goluri şi, deşi a reuşit să revină şi să egaleze, 2-2 după 30 de minute, a cedat la loviturile de departajare, acolo unde a ratat prin cel mai important jucător al ei, Robert Lungu.

Cea de a doua semifinală, dintre CSM Ploieşti şi Transport Călători Express, a fost la fel de dramatică, având parte de răsturnări de situaţie în prima repriză – 1-0, 1-2, 2-2, 2-3 – şi o revenire a organizatorilor în partea secundă, pe care au câştigat-o cu 2-0, asigurându-şi, astfel, calificarea în ultimul act al competiţiei: 4-3.

Apoi, au fost programate semifinalele zonei play-out, însă doar prima s-a disputat, întrucât echipa Parcului Municipal Vest nu s-a prezentat la întâlnirea cu Parcul „Constantin Stere” Bucov şi a pierdut, evident, cu 3-0 la „masa verde”.

Meciul jucat a fost între Consiliul Local Ploieşti şi RASP Ploieşti şi a avut, şi el, nevoie de lovituri de departajare. RASP a condus cu 2-0, consilierii au egalat la 2 şi au fost mai inspiraţi de la linia de „7 metri”, transformând toate cele patru lovituri executate, în timp ce adversarii lor au ratat una.

Drept urmare, meciurile de clasament programate joi, 20 decembrie, începând cu ora 16.00, în Sala „Olimpia” sunt următoarele:

– locurile 7-8, ora 16.00: RASP Ploieşti – Parc Municipal Vest

– locurile 5-6, ora 16.40: Consiliul Local Ploieşti – Parc „Constantin Stere” Bucov

– locurile 3-4, ora 17.20: Consiliul Judeţean Ploieşti – Transport Călători Express

– locurile 1-2, ora 18.00: CSM Ploieşti – SC Hale şi Pieţe

Interesant este că finala mare a competiţiei va opune formaţiile care s-au confruntat chiar în primul meci al Cupei „CSM Ploieşti”, vineri, pe 21 septembrie, partida încheindu-se atunci nedecis, scor 4-4.

Toate formaţiile participante vor fi recompensate pentru prezenţa la competiţie: cele din zona play-out şi ocupanta locului 4 vor primi plachete ce marchează participarea lor la întrecere, echipele de pe podium vor primi cupe, iar campioana va intra în posesia unui rând de echipament personalizat.

Rezultatele semifinalelor:

Grupa play-off

Semifinala 1: SC Hale şi Pieţe – Consiliul Judeţean Ploieşti 2-2 (2-1); 5-4 după executarea loviturilor de departajare

Semifinala 2: CSM Ploieşti – Transport Călători Express 4-3 (2-3)

Grupa play-out

Semifinala 1: Consiliul Local Ploieşti – RASP Ploieşti 2-2 (0-2); 6-5 după executarea loviturilor de departajare

Semifinala 2: Parc Municipal Vest – Parc „Constantin Stere” Bucov 0-3, neprezentare

Galerie foto: