Handbal juniori: două victorii şi două înfrângeri, în weekend!

Handbal juniori: două victorii şi două înfrângeri, în weekend!

Patru dintre echipele mari de juniori ale CSM Ploieşti au avut programate meciuri oficiale în weekend, însă doar trei au jucat, întrucât la nivelul juniorilor 1, CS Năvodari nu s-a prezentat la jocul ce urma să aibă loc în Sala din Brazi. Prin urmare, băieţii pregătiţi de Silviu Stăneescu vor câştiga partida la “masa verde”, cu 10-0, şi vor urca pe prima poziţie a clasamentului Seriei B. Ei mai au de disputat o etapă, la mijlocul acestei săptămâni, jocul fiind programat joi, în deplasare, de la ora 16.00, cu LPS Buzău.

Cu o zi mai devreme, băieţii vor evolua şi în Divizia A, ultima etapă a primei jumătăţi a campionatului regulat oferindu-le şansa celei de-a doua victorii în Seria B, cu prilejul deplasării de la Târgovişte. Meciul va avea loc miercuri, de la ora 18.00, dâmboviţenii fiind singura formaţie în faţa căreia tinerii noştri jucători au putut câştiga în acest sezon.

Juniorii 2, pregătiţi de Gheorghe Puia, au jucat în weekend şi au câştigat: 31-26 (17-12) la CSŞ Ploieşti, meciul fiind programat la Blejoi. Ei ocupă locul al 3-lea în Seria H, iar miercuri, în ultima etapă, trebuie să nu piardă în disputa cu CS Olimpic Mizil, pentru a merge în turneul semifinal al campionatului. Meciul va începe la ora 12.30.

Juniorii 3, în schimb, au pierdut, duminică, 43-37 (25-19), confruntarea de pe terenul liderului Seriei D, CSO Mizil, şi se pregătesc să încheie sezonul regulat cu o partidă în Sala „Olimpia”, cu CSO Tricolorul Breaza, programată duminică.

În fine, a fost şi weekend-ul în care junioarele 3 au suferit prima înfrângere a sezonului, ele cedând cu 33-36 (15-15) în deplasarea de la Activ CSO Plopeni. Fetele pregătite de Robert Comendant rămân pe prima poziţie a clasamentului Seriei D, iar în această săptămână au programate două partide în care pornesc favorite: miercuri, de la ora 18.00, în Sala „Olimpia”, cu CSO Tricolorul Breaza, şi sâmbătă, în deplasare, cu CSŞ Dinamo Braşov.