Echipa de handbal juniori 1, lideră a seriei dupa victoria  cu HCM Constanţa!

Echipa de handbal juniori 1, lideră a seriei dupa victoria  cu HCM Constanţa!

Patru dintre cele cinci echipe de handbal juniori ale CSM Ploieşti implicate în acest moment în competiţii oficiale au avut programate meciuri în acest weekend, bilanţul fiind de două victorii şi două înfrângeri. Juniorii 1, care combat şi în Divizia A, au avut pauză în eşalonul secund, aşa că s-au putut concentra pe derbi-ul Seriei B de la categoria lor de vârstă, cu AHC Dobrogea Sud Constanţa, singura echipă în faţa căreia au pierdut în acest sezon.

Iar băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu au reuşit să facă un meci bun şi să se revanşeze pentru eşecul din prima rundă, victoria obţinută astăzi, cu 31-29 (13-11), oferindu-le şi şansa de a urca pe primul loc al seriei. Băieţii au condus pe toată durata partidei şi au lăsat impresia că au permanent meciul sub control, chiar dacă, inclusiv spre final, oaspeţii au avut momente în care au reuşit, chiar, să egaleze. Portarul Alex Ispas a dat moral echipei parând primele trei aruncări de la „7 metri” ale constănţenilor, iar jocul de atac a funcţionat bine, dovadă cele 31 de goluri reuşite în 60 de minute.

Pentru CSM Ploieşti, au evoluat astăzi: Al. Ispas, M. Stan, Ad. Tănăsescu – G. Paraschiv (7 goluri), C. Albu (6), R. Floarea (6), N. Nicolae (4), I. Mereu (4), A. Stănescu (3), D. Rudai (1), Al. Pop, V. Militaru, D. Chiranu, P. Bucur, V. Bucuroiu, R. Pantazi.

În etapa următoare, a 9-a, băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu vor sta la categoria lor de vârstă, dar vor juca în Divizia A, sâmbătă, la CSM Alexandria.

Celelalte două echipe masculine de juniori ale CSM Ploieşti implicate în competiţii oficiale în acest moment, juniori 2 şi juniori 3, au suferit înfrângeri în acest weekend. Juniorii 2 au pierdut surprinzător la ultima clasată din Seria H, CSŞ Făgăraş, cu 40-34 (21-14). Elevii lui Gheorghe Puia ocupă locul al 4-lea în serie, iar în etapa următoare, a 7-a, vor juca sâmbătă în Sala „Olimpia” cu CS Sporting Ghimbav.

Tot de înfrângere au avut parte şi juniorii 3, în deplasarea de la CSŞ Târgovişte. A fost 39-38 (20-19) pentru dâmboviţeni, astfel că băieţii pregătiţi de Gheorghe Puia au un bilanţ de 3 victorii şi 4 eşecuri după opt etape scurse din acest sezon. În runda următoare, ei vor evolua, duminică, pe teren propriu, în compania echipei CS Brazi.

Cea de a doua victorie a weekened-ului a venit, previzibil, din partea fetelor lui Robert Comendant, care n-aveau cum să se încurce pe terenul ultimei clasate, CSM Râmnicu Sărat. Junioarele 3 s-au impus cu 53-11 (22-4) şi au 8 victorii în tot atâtea partide susţinute în acest sezon, fiind lidere ale Seriei D.

În etapa a X-a, ele vor juca, sâmbătă, tot în deplasare, la CSŞ Sfântu Gheorghe.

Galerie foto juniori 1: CSM Ploieşti – AHC Dobrogea Sud Constanţa 31-29 (13-11)