Echipele de handbal juniori, pe plus şi în acest weekend!

Echipele de handbal juniori, pe plus şi în acest weekend!

Toate cele cinci echipe de handbal juniori ale CSM Ploieşti au avut programate meciuri oficiale în acest weekend, bilanţul realizat fiind pozitiv: trei victorii şi două înfrângeri.

În ordine cronologică, primii au jucat juniorii 1, dar în Divizia A, acolo unde acumulează experienţă în dueluri cu adversari mai mari ca vârstă şi, evident, mai rutinaţi pe terenul de handbal. Vineri, elevii lui Silviu Stănescu au primit vizita primei clasate din Seria B, AHC Dobrogea Sud Constanţa II, iar oaspeţii s-au impus cu 43-30 (19-13), la capătul unei partide în care băieţii noştri şi-au respectat, parcă, prea mult adversarii.

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: Ad. Tănăsescu, A. Cioc – C. Albu (8 goluri), A. Militaru (5), A. Stănescu (5), R. Floarea (4), N. Nicolae (3), D. Rudai (2), V. Alici (1), M. Chiranu (1), V. Bucuroiu (1) şi R. Pantazi.

Băieţii ocupă locul al 6-lea în Serie, cu o singură victorie în opt partide, iar în etapa următoare, a 9-a, vor sta.

Sâmbătă, de la ora 11.00, a venit rândul juniorilor 2 să evolueze, însă şi ei au pierdut, oarecum surprinzător, la CS Olimpic Mizil. A fost 33-31 pentru gazde, după ce băieţii pregătiţi de Gheorghe Puia au condus la pauză cu 19-17.

CSM Ploieşti ocupă locul al 3-lea în Seria H, iar sâmbătă va juca tot în deplasare, la ultima clasată, CSŞ Făgăraş.

Tot sâmbătă, o oră mai târziu, de la 12.00, fetele lui Robert Comendant îşi continuau seria de victorii din Seria D a junioarelor 3, impunându-se cu 47-14 (23-7) în faţa celor de la CSO Mizil. Pentru CSM Ploieşti, au evoluat: M. Neagu, B. Voicilă, A. Floroiu – D. Grădişteanu (8 goluri), E. Lăcuşteanu (7), N. Jianu (6), M. Botică (4), B. Popescu (4), B. Andronache (4), A. Gheorghe, I. Manolache (3), A. Burtea (3), C. Podărescu (2), C. Bliddaru (1) şi M. Iordache (1).

Fetele au 7 victorii în 7 meciuri, iar sâmbătă joacă la ultima clasată, CSM Râmnicu Sărat.

Duminică, de la ora 13.00, a urmat partida susţinută în deplasare, la Breaza, de echipa de juniori 3, care s-a impus clar, cu 46-39 (20-17) în faţa Tricolorului. Elevii lui Gheorghe Puia au un bilanţ de 3 victorii şi 3 înfrângeri în Seria D, iar duminica viitoare vor juca, în etapa a 8-a, la CSŞ Târgovişte.

Seria meciurilor oficiale disputate de echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti în acest weekend a fost închisă, astăzi, de la ora 16.00, de confruntarea juniorilor 1 cu LPS Buzău. O misiune facilă pentru elevii lui Silviu Stănescu, scorul consemnat la final, 45-28 (19-12), vorbind de la sine. Tehnicianul a folosit astăzi următorul lot de jucători: Al. Ispas, Ad. Tănăsescu, Cioc – C. Albu (11 goluri), D. Rudai (8), A. Stănescu (8), Al. Pop (3), I. Mereu (3), R. Floarea (2), G. Paraschiv (2), V. Bucuroiu (2), R. Pantazi (2), V. Alici.

Confruntarea a avut parte şi de un moment special, băieţii organizându-i o primire deosebită în sală colegului lor, Ionuţ Mirică, venit direct de la spital pentru a-i susţine, după o operaţie de ligamente suferită vineri.

CSM Ploieşti ocupă locul al 2-lea în Seria B a juniorilor 1, iar duminică are programat derbi-ul cu AHC Dobrogea Sud Constanţa, singura formaţie în faţa căreia a cedat în acest sezon, cu 26-27 (16-15), în prima etapă a sezonului.

Galerie foto Divizia A: CSM Ploieşti – AHC Dobrogea Sud Constanţa II 30-43 (13-19)