Junioarele B de la CSM Ploieşti, vicecampioane naţionale la Beach Handball!

Junioarele B de la CSM Ploieşti, vicecampioane naţionale la Beach Handball!

Echipa de handbal junioare B a CSM Ploieşti a devenit, astăzi, vicecampioană naţională la Beach Handball, cu prilejul turneului organizat de Federaţia Română de Handbal pe plaja din staţiunea Saturn. Fetele pregătite de Robert Comendant şi Leonard Cristescu au participat la competiţia desfăşurată de marţi până astăzi la malul Mării Negre şi au reuşit o performanţă notabilă mai ales în condiţiile în care au evoluat în faţa unor adversare mai mari de vârstă. CSM Ploieşti a avut înscrise în turneu două echipe, numai cu sportive născute în intervalul 2004-2006 şi, chiar, o jucătoare născută în 2008, deşi categoria de vârstă pentru junioare B corespunde anilor de naştere 2002-2003.

Fetele noastre au avut drept adversare formaţiile CS Unirea Sînicolau Mare, CSŞ Viitorul Cluj-Napoca A şi B, CSŞ Sfântu Gheorghe şi CSŞ Tulcea, iar ambele echipe au avut bilanţ similar: 4 victorii şi două înfrângeri. Departajarea pentru stabilirea câştigătoarei medaliei de argint s-a făcut însă „în 3”, existând o altă echipă cu bilanţ similar, iar CSM Ploieşti A a fost declarată vicecampioană naţională. Titlul de campioană i-a revenit formaţiei CSŞ Viitorul Cluj-Napoca A.

În afara performanţei echipei, CSM Ploieşti a intrat şi în posesia unui premiu individual, Andreea Floroiu fiind declarată „cel mai bun portar” al competiţiei.

Cele două loturi folosite de Robert Comendant şi Leonard Cristescu au fost:

CSM Ploieşti A – Andreea Floroiu, Mara Popescu, Ioana Manolache, Bianca Andronache, Cornelia Podărescu, Livia Botică, Carla Profirescu, Bianca Popescu şi Maria Radu;

CSM Ploieşti B – Bianca Voicilă, Anastasia Toma, Mădălina Iordache, Lorena Alexe, Anelise Grigorescu, Eliza Lăcuşteanu, Cristina Blidaru, Daria Grădişteanu şi Daria Comendant.

Delegaţia a fost completată de omul care are grijă, de fiecare dată, de sănătatea fetelor, Viorel Dohotaru.

 Galerie foto: