Bilanţ echilibrat la handbal juniori: două victorii, o remiză, două înfrângeri!

Bilanţ echilibrat la handbal juniori: două victorii, o remiză, două înfrângeri!

Weekend-ul care se încheie a fost unul ocupat pentru echipele de handbal juniori ale CSM, toate cele cinci formaţii ale clubului implicate în competiţii cu sezon regulat având programate meciuri oficiale. Bilanţul a fost unul echilibrat, cu două victorii, un rezultat de egalitate şi două eşecuri.

Juniorii 3, pregătiţi de Gheorghe Puia, au jucat primii, sâmbătă dimineaţă, în deplasare, cu liderul clasamentului Seriei D, CSM Bucureşti. Gazdele s-au impus clar, cu 40-28 (19-16), confirmând seria de 18 victorii consecutive realizată în acest sezon. Băieţii noştri ocupă poziţia secundă a ierarhiei, iar sâmbătă vor juca în Sala „Olimpia” cu ocupanta locului al 6-lea, CSA Steaua Bucureşti.

Tot sâmbătă, dar la prânz, au jucat junioarele 3, în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea, cu Gr. Şcolar Energetic. În condiţiile în care şansele de calificare în faza următoare a competiţiei nu mai există, Robert Comendant a dat credit tuturor jucătoarelor, cu precădere celor mai mici de vârstă, aşa explicându-se înfrângerea la scor: 15-38 (6-21).

Tehnicianul le-a folosit pe: A. Floroiu, M. Neagu, M. Popescu – D. Grădişteanu (3 goluri), B. Popescu (3), D. Sicaru (3), N. Jianu (3), C. Podărescu (1), L. Botică (1), I. Manolache (1), B. Andronache, N. Simion, A. Rădoi, C. Profirescu, M. Radu şi C. Radu.

În etapa următoare, fetele vor juca duminică, pe teren propriu, cu CSŞ Sibiu.

Juniorii 1 au avut programate două jocuri în ultima săptămână: miercuri au cedat cu 44-20 (22-9) pe terenul primei clasate, CSM Bucureşti, iar sâmbătă seară, într-un joc găzduit de Sala „Tel George”, au remizat, 27-27 (17-14), cu CT Media Bucureşti. Dacă în partida din Capitală era greu de realizat surpriza, în schimb, egalul cu CT Media nu a picat tocmai bine, mai ales că a venit la capătul unei partide controlate de elevii lui Silviu Stănescu până în ultimele minute. Dovadă că băieţii noştri au condus cu 24-20 şi 27-24 (min 57), fiind însă egalaţi după ce  nu au reuşit să mai înscrie în ultimele 180 de secunde ale confruntării.

Pentru CSM Ploieşti, au jucat: Al. Ispas, G. Vasilescu – G. Paraschiv (8), A. Savelovici (6), M. Chiranu (3), A. Stănescu (3), V. Bucuroiu (2), A. Militaru (1), N. Nicolae (1), P. Bucur (1), M. Alexe (1), D. Rudai (1) şi C. Albu.

În această săptămână, băieţii vor juca miercuri la CS Brazi şi duminică pe teren propriu cu CS Viitorul Piteşti.

Juniorii 2 şi-au continuat şirul de victorii din Seria C, ajungând la 15 succese consecutive după ce s-au impus, astăzi, greu după cum o arată şi scorul, cu 19-18 (9-7), la CS Olimpic Mizil. Pe băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu îi aşteaptă o săptămână cu două meciuri, primul fiind programat joi, în Sala „Olimpia”, cu CS Blejoi, iar cel de-al doilea, duminică, la LPS Iolanda Balaş Soter Buzău.

Cealaltă victorie a echipelor de juniori a fost obţinută, tot astăzi, de fetele pregătite de Leonard Cristescu. Junioarele 1 s-au impus, în Sala „Olimpia”, în faţa formaţiei de pe locul al 3-lea al Seriei E, CSŞ Mediaş, cu 20-19 (8-8).

Tehnicianul le-a utilizat pe: L. Grigore – A. State (7 goluri), O. Constantin (4), Evanghelide (3), A. Neagu (2), A. Fulgeanu (2), A. Anton (1), D. Stan (1) şi B. Zecheru.

În runda următoare, fetele vor juca, duminică, la CSŞ Dinamo Braşov.