Şahiştii de la CSM Ploieşti, patru medalii la Campionatul Open al Judeţului Ilfov!

Şahiştii de la CSM Ploieşti, patru medalii la Campionatul Open al Judeţului Ilfov!

La sfârşitul săptămânii trecute, şahiştii de la CSM Ploieşti au participat la Campionatul Open al Judeţului Ilfov, competiţie organizată de Asociaţia Judeţeană de Şah Ilfov, în incinta Liceului „Ioan Petruş”, din Otopeni.

Trei dintre elevii lui Petre Nicolae Grigore au obţinut rezultate foarte bune, bilanţul fiind de două locuri 1, un loc 2 şi un loc 3. Astfel, Antonia Ciapă (foto 1, prima din stânga) a ocupat locul 1 la „Fete, 14 ani” şi locul al 2-lea în clasamentul general, de remarcat fiind că ea are doar 11 ani, Ioana Marin s-a impus la categoria „Fete, 10 ani”, iar Rareş Anghel a fost al 3-lea în concursul băieţilor de 10 ani (foto 2, primii doi din dreapta).

La competiţia de vineri au participat sportivi din Ilfov, Prahova, Bucureşti şi Republica Moldova.