Victorie în derbi pentru juniorii II: CSM Ploieşti – LPS Buzău 27-25 (12-11)!

Victorie în derbi pentru juniorii II: CSM Ploieşti – LPS Buzău 27-25 (12-11)!

Echipa de handbal juniori II a CSM Ploieşti a dus, astăzi, la 6 numărul victoriilor reuşite în acest sezon, în tot atâtea partide, după ce s-a impus cu 27-25 (12-11) în derbiul Seriei C, cu ocupanta poziţiei secunde, LPS Iolanda Balas Soter Buzău.

A fost un meci dificil pentru băieţii antrenaţi de Silviu Stănescu, pe care oaspeţii buzoieni, veniţi cu o singură înfrângere după cinci etape, i-au ţinut „în şah” până cu 10 minute înainte de final. Timp de 40 de minute, cele două formaţii au alternat la conducere, dar, de la 16-18, după un time-out cerut de antrenorul echipei noastre pentru a-i trezi pe băieţi, a urmat un parţial de 6-1, datorat în bună măsură şi intervenţiilor portarului Alexandru Ispas, şi cursul jocului s-a întors în favoarea CSM-ului: 22-19. S-a mers „gol-gol” până la final, oaspeţii având ultimul „cuvânt” din „7 metri”, aşa că tabela s-a fixat, după 50 de minute, la un 27-25 muncit de băieţii noştri.

Au evoluat, astăzi: Al. Ispas, M. Oprea – G. Paraschiv (12 goluri), C. Albu (5), P. Bucur (5), V. Răducanu (2), Oct. Nica (2), D. Rudai (1), V. Alici, R. Iacob, Al. Herghelegiu, Şt. Dima, Şt. Constantin, S. Dinu, M. Iorga şi Al. Pop.

CSM Ploieşti ocupă prima poziţie a clasamentului Seriei C la nivelul juniorilor II, cu punctaj maxim după şase runde, iar în etapa viitoare va juca, duminică, în deplasare, la CSM Sfântu Gheorghe.

Programul complet al echipelor de handbal în weekend este următorul:

– sâmbătă, 4 noiembrie, ora 10.30, juniori III – în deplasare, cu CSŞ Ploieşti;

– sâmbătă, 4 noiembrie, juniori I – în deplasare, cu CS Viitorul Piteşti;

– duminică, 5 noiembrie, junioare III – în deplasare, cu CSM Făgăraş;

– duminică, 5 noiembrie, junioare I – în deplasare la CSŞ Făgăraş;

– duminică, 5 noiembrie, juniori II – în deplasare, la CSM Sfântu Gheorghe.

Galerie foto: