Echipa de handbal junioare I, la prima victorie pe teren în acest sezon!

Echipa de handbal junioare I, la prima victorie pe teren în acest sezon!

Singura echipă de handbal juniori a CSM Ploieşti care a avut meci în weekend, cea a junioarelor I, a reuşit, astăzi, în Sala „Olimpia”, să obţină prima victorie pe teren în acest sezon: 36-29 (17-17) cu CSŞ Dinamo Braşov. Fetele pregătite de Leonard Cristescu au ajuns, astfel, la două succese în Seria E, după ce au câştigat la „masa verde”, cu 10-0, şi partida din runda a doua, cu ACS Transilvania Braşov, pierdută pe teren cu 28-32, deoarece oaspetele nu au avut minim 8 jucătoare junioare I, născute în anii 1999-2000.

Pentru CSM Ploieşti, au evoluat astăzi: Zamfir, L. Grigore, D. Scurtu – S. Neagu (9 goluri), Fulgeanu (7), Zecheru (7), M. Iordache (5), D. Constantin (4), I. Evanghelide (3), B. Ionescu (1) şi A. Anton. Junioarele I ocupă locul al 4-lea al clasamentului, iar în etapa viitoare vor juca, duminică, la CSŞ Braşov.

În săptămâna următoare, vor reveni în competiţii toate echipele de handbal juniori implicate în acest moment în întreceri oficiale, programul meciurilor fiind următorul:

– miercuri, 1 noiembrie, juniori I – acasă cu CS Brazi;

– joi, 2 noiembrie, juniori II – acasă cu LPS Iolanda Balas Soter Buzău;

– sâmbătă, 4 noiembrie, juniori III – în deplasare, cu CSŞ Ploieşti;

– duminică, 5 noiembrie, junioare III – în deplasare, cu CSM Făgăraş;

– duminică, 5 noiembrie, junioare I – în deplasare la CSŞ Făgăraş.