Victorie la scor pentru echipa de handbal  junioare III a CSM Ploieşti!

Victorie la scor pentru echipa de handbal  junioare III a CSM Ploieşti!

Singura echipă de handbal juniori a CSM Ploieşti care a avut meci în weekend, cea pregătită de Robert Comendant, a reuşit să câştige, ieri, cu 34-27 (17-13), partida susţinută la Sibiu, cu CSŞ, din localitate. În contextul în care campionatul este întrerupt la celelalte categorii de vârstă, atât la feminin, cât şi la masculin, doar junioarele III au avut programată o întâlnire oficială la final de săptămână şi au izbutit să respecte calculele hârtiei. Fetele n-au avut mari emoţii pe terenul uneia dintre cele două echipe fără puncte din Seria F şi s-au întors acasă cu o victorie la scor.

Tehnicianul echipei noastre le-a folosit, ieri, pe toate cele 16 sportive care au făcut deplasarea: Floroiu, M. Neagu – Profirescu (10 goluri), B. Popescu (10), Podărescu (3), A. Simion (3), D. Anghel (2), A. Rădoi (2), D. Grădişteanu (2), M. Botică (1), I. Manolache (1), D. Sicaru, B. Andronache, M. Radu, M. Popescu şi E. Lăcuşteanu.

Fetele ocupă locul al 3-lea în serie, iar în etapa următoare, programată la finalul acestei săptămâni, vor sta.

Următoarele meciuri oficiale ale echipelor de handbal juniori vor fi:

– duminică, 29 octombrie, junioare I – acasă cu CSŞ Dinamo Braşov;

– miercuri, 1 noiembrie, juniori I – acasă cu CS Brazi;

– joi, 2 noiembrie, juniori II – acasă cu LPS Iolanda Balas Soter Buzău;

– sâmbătă, 4 noiembrie, juniori III – în deplasare, cu CSŞ Ploieşti;

– duminică, 5 noiembrie, junioare III – în deplasare, cu CSM Făgăraş.