Diana Marcu, medaliată cu aur la Finala Campionatului Naţional individual Ne Waza de cadeţi!

Diana Marcu, medaliată cu aur la Finala Campionatului Naţional individual Ne Waza de cadeţi!

În acest weekend, Sala Sporturilor Olimpia a găzduit două competiţii de judo rezervate sportivilor „U18”: Finala Campionatului Naţional pe Echipe şi Finala Campionatului Naţional individual Ne Waza. CSM-CFR-CSŞ Ploieşti a ocupat, sâmbătă, locul al V-lea atât cu echipa masculină, cât şi cu cea feminină, şi a reuşit, duminică, să cucerească o medalie de aur şi una de bronz, în competiţia individuală.

 

Finala Campionatului Naţional pe Echipe la nivel de cadeţi a avut loc sâmbătă şi a avut la start şase echipe: „U”-CSM Cluj, CSM 2007 LPS-CSŞ Focşani, LPS-CSŞ Liberty Oradea, CSŞ Miercurea Ciuc, CSM Piteşti şi CSM-CFR-CSŞ Ploieşti.

Din păcate, în condiţiile în care din echipa noastră, campioană a ultimilor doi ani, au lipsit din cauza accidentărilor Marius Colţ, Andrei Zaharia şi Paul Onofrei, CSM-CFR-CSŞ Ploieşti a ocupat doar locul al V-lea la finalul întrecerii. A pierdut cu 4-3 în faţa campioanei CSM Cluj, iar pentru medaliile de bronz a pierdut cu acelaşi scor, 4-3, în faţa celor de la LPS-CSŞ Liberty Oradea. Echipa a fost alcătuită din Antonio Minigote, Vladimir Grădinariu, Andrei Pîrloga, Victor Vişan, Rareş Iordache, Sergiu Anastase, Ionuţ Constantin, Andrei Ene şi Alexandru Constantin.

La feminin, au fost înscrise tot şase echipe – SCM Deva, CSM Drobeta Turnu Severin, CSM Piteşti, CSŞ Unirea Focşani, CSŞ Miercurea Ciuc şi CSM-CFR-CSŞ Ploieşti – iar clasarea fetelor noastre a fost similară celei a băieţilor: locul al V-lea. CSM-CFR-CSŞ Ploieşti a pierdut cu 5-2 în faţa campioanei SCM Deva, apoi a cedat cu 4-3 în lupta cu CSM Piteşti, pentru medaliile de bronz. Echipa feminină a fost alcătuită din Denisa Cristea, Codruţa Lungu, Andreea Petruţa, Diana Marcu şi Nicol Comşa.

 

Duminică, s-a desfăşurat Finala Campionatului Naţional individual Ne Waza tot la nivel de cadeţi, iar CSM-CFR-CSŞ Ploieşti a cucerit două medalii – una de aur şi alta de bronz -, plus un loc V şi un loc VII.

Campioană naţională a devenit Diana Marcu, la categoria „+63 kg”, iar medalia de bronz a fost obţinută de Antonio Minigote, la categoria „55 kg”. Pe locul al V-lea s-a clasat Denisa Cristea (52 kg), iar pe VII a fost Codruţa Lungu, tot la „52 kg”.

Sportivii clubului nostru sunt antrenaţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.

Galerie foto:

Leave a Reply

Your email address will not be published.