Detalii despre „şantierul” de la Stadionul „Ilie Oană”

Detalii despre „şantierul” de la Stadionul „Ilie Oană”

Cele patru vizite primite de Arena „Ilie Oană” în ultimele luni din partea reprezentanţilor UEFA şi FIFA, veniţi pentru inspectarea condiţiilor oferite de stadion pentru competiţii precum Champions League, Europa League sau preliminarii ale întrecerilor inter-ţări, ori pentru a verifica starea arenei în vederea menţinerii la categoria de 4 stele sau a retrogradării la un nivel inferior, a dus la o serie de măsuri care se impuneau. Din listele cu cerinţe ale UEFA, for care impune cele mai înalte standarde în cazul Champions League, s-a luat decizia de a se face îmbunătăţirile necesare pentru ca stadionul „Ilie Oană” să poată găzdui partide la nivel de echipe naţionale, Europa League şi, în cazul Champions League, doar până în faza grupelor, inclusiv.

Principalele investiţii se fac în privinţa condiţiilor oferite reprezentanţilor mass-media, atât forul european fotbalistic, cât şi cel mondial, acordând o mare atenţie acestui aspect. Drept urmare, lucrările care au loc în această perioadă sau sunt vizate în viitorul apropiat sunt:

– creşterea capacităţii sălii destinate conferinţelor de presă; de la 55 de locuri disponibile, trebuie să se ajungă la 80 de locuri; de la 5-6 poziţii pe scena de filmare, se trece la o scenă ce oferă 16 poziţii pentru camerele TV; la această capacitate s-a ajuns prin relocarea unui perete aparent de rigips, care a oferit circa 40 metri pătraţi în plus sălii de conferinţe şi posibilitatea instalării unui nou podium, etajat, pentru camerele TV; totodată, s-au achiziţionat 21 de măsuţe şi 60 de scaune cu desktop pentru reprezentanţii mass-media; în plus, pentru o mai bună izolare fonică, sala a fost mochetată şi i se vor instala jaluzele; scena principală va fi înlocuită cu una mai mare, noile norme impunând 5 poziţii pentru cei care vorbesc, urmând să se îmbunătăţească şi sistemul de iluminare, în contextul în care dimensiunea sălii a crescut considerabil; se va modifica şi instalaţia de sunet, atât pentru a se capta mai bine sunetul, cât şi pentru a se asigura legătură directă tuturor celor (maxim) 16 camere instalate pe scenă;

– sala workpress, folosită de reprezentanţii mass-media pentru transmiterea corespondenţei, va beneficia de mobilier nou, 80 de mese, fiecare având prize de curent şi internet, urmând să fie instalate în perioada următoare;

– zona mass-media de la etajul 3 – noile norme impun 17 locaţii pentru entităţile media care transmit meciurile, fiecare cu câte trei poziţii pentru comentatorii TV; vor fi pupitre noi, care vor trebui înălţate cu 30 cm (primul rând) şi un metru (al doilea rând), pentru o vizibilitate bună a terenului; zona camerelor tv va trebui extinsă, capacitatea solicitată fiind de 5 poziţii, în loc de 3, câte sunt acum; pentru presa scrisă, se vor instala măsuţe ce vor oferi o capacitate de 70 de locuri, fiecare cu priză pentru curent şi internet.

– legat de internet, obligativitatea de a oferi o volum atât de mare a impus achiziţionarea altor două abonamente, pe lângă cele 4 deja existente, Manualul UEFA impunând furnizarea de internet wifi nu doar în tribuna mass-media, ci şi în zonele din spatele porţilor (pentru fotoreporteri), la băncile de rezerve sau zona VIP a tribunei;

– zona de socializare VIP – a fost recompatimentată sala destinată fumătorilor, astfel încât, acum, există şi o sală „meeting room”, destinată delegaţilor UEFA; totodată, zona rezervată nefumătorilor are acum o cameră destinată serviciului de catering, cu acces direct la sala de socializare;

– în perioada următoare, se impune ridicarea standardului de calitate al gazonului, prin lucrări de tip excepţional – carotare, nisipare, însămânţare şi aerare – condiţionate, însă, şi de o perioadă de circa două săptămână fără meciuri;

– se vor înlocui şi reflectoarele arse ale instalaţiei de nocturnă, din cauza cărora capacitatea a scăzut de la un maxim de 1670 de lucşi; minimul impus de UEFA este de 1500 lucşi;

– s-au făcut lucrări de reparaţie la instalaţia UPS, care asigură back-up-ul eventualele căderi de tensiune; bateriile acestei instalaţii garantează 15 minute de funcţionare, iar sistemul AAR face trecea directă pe generator;

– se caută soluţii pentru repararea sistemului de ticketing, care nu funcţionează în acest moment şi reprezintă o problemă pentru eventualii chiriaşi, angajarea unei firme care oferă cititoare mobile fiind destul de costisitoare;

– nu în ultimul rând, zona destinată persoanelor cu dizabilităţi nu va mai fi la etajul 3, din cauza accesului destul de dificil cu liftul şi a problemelor care ar interveni în cazul unei evacuări de urgenţă, ci în partea estică a Tribunei I.

Cele mai multe dintre aceste lucrări sunt în derulare, urmând să fie finalizate în perioada următoare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.