Juniorii III de la CSM Ploieşti au câştigat Cupa „FunSports” la handbal!

Juniorii III de la CSM Ploieşti au câştigat Cupa „FunSports” la handbal!

Trei echipe de handbal juniori ale CSM Ploieşti au participat, de-a lungul ultimei săptămâni, la cea de-a V-a ediţie a Turneului Internaţional Cupa „FunSports”, competiţie organizată, la Braşov, de clubul local ACS Transilvania, FunSports şi Federaţia Română de Handbal.

Cea mai bună performanţă a reuşit-o echipa de juniori III băieţi, pregătită de Gheorghe Puia, care a izbutit să ocupe primul loc în clasamentul de la categoria de vârstă „U14”. Junioarele III, antrenate de Robert Comendant, au ocupat locul al 6-lea la „U14”, iar junioarele I, antrenate din această vară de Leonard Cristescu, s-au clasat pe locul al 4-lea la „U18”.

junioribrasovj31

Elevii lui Gheorghe Puia au făcut parte dintr-o grupă de doar şase echipe, câte s-au înscris la această categorie de vârstă, motiv pentru care, din dorinţa de a le oferi formaţiilor cât mai multe meciuri, în afara jocurilor „fiecare cu fiecare”, organizatorii au programat şi finale de clasament. Astfel, după ce, în grupă, au câştigat cu  33-29 cu CSM Medgidia, 47-11 cu LPS Braşov şi 40-21 cu LPS Roman şi au pierdut cu 30-33 cu LPS Iaşi, sâmbătă au disputat finala cu LPS Iaşi (locul 2 cu locul 1). Iar băieţii noştri au reuşit să-şi ia revanşa şi să se impună cu 25-21 şi să ocupe primul loc în ierarhia finală! De menţionat că meciul din grupă cu CS Brazi nu s-a disputat.

Lotul de jucători folosit de Gheorghe Puia de-a lungul competiţiei, cel mai mic ca medie de vârstă, în condiţiile în care au fost prezenţi şi patru juniori IV, a fost format din: Cătălin Stan, Mihai Ion, Marian Pleşa, Alexandru Niţă, Sebastian Davidoiu, Eric Moldoveanu, Alexandru Ilie, Alexandru Ghiţă, Bogdan Niculaie, Klaus Drăgan, Mihai Sîrbu şi David Ştefan.

junioribrasovj1

În competiţia fetelor, echipa de junioare I a făcut parte dintr-o grupă de şapte echipe şi a avut un bilanţ echilibrat – 3 victorii şi 3 înfrângeri – datorită căruia s-a clasat a 4-a în ierarhia finală. Fetele au câştigat cu 30-24 cu Kumanovo (Macedonia), cu 32-29 cu CSŞ Dinamo Braşov şi cu 36-25 cu HCM Craiova şi au pierdut cu 22-29 cu CSM Bucureşti, cu 24-25 cu ACS Transilvania Braşov şi cu 25-35 cu lotul naţional de cadete al României.

Lotul pe care a mizat Leonard Cristescu la acest turneu a fost următorul: Laura Grigore, Bianca Ionescu, Andreea Anton, Diana Stan, Daria Constantin, Elena Zamfir, Sadia Neagu, Maria Iordache, Bianca Zecheru, Iolanda Evanghelide, Ana-Maria Gros, Andra State, Denisa Scurtu şi Alexandra Bărbuceanu.

junioribrasovj3fete1

În fine, junioarele III au beneficiat de mai multe meciuri datorită înscrierilor numeroase de la categoria „U14”, nu mai puţin de zece echipe fiind prezente la Braşov. Din cele 9 partide susţinute, elevele lui Robert Comendant au câştigat 4 şi au pierdut 5, bilanţ în urma căruia au ocupat locul al 6-lea în ierarhia finală. Iată care au fost rezultatele obţinute: 30-13 cu CSŞ Sf. Gheorghe, 22-14 cu Academia Alusevski Skopje, 10-34 cu CSM Bucureşti, 20-29 cu ACS Transilvania Braşov, 18-24 cu ACS OK Sport Oneşti, 32-15 cu ACS Piticu Feteşti, 20-5 cu CSO Tricolorul Breaza, 23-26 cu LPS Iaşi şi 18-23 cu LPS Vaslui.

Lotul care a participat la turneu a fost alcătuit din: Andreea Floroiu, Ioana Manolache, Daria Sicaru, Cornelia Podărescu, Mihaela Neagu, Nicoleta Simion, Antonia Rădoi, Carla Profirescu, Eliza Lăcuşteanu, Viorica Gheorghe, Catinca Radu, Daria Grădişteanu, Alessia Burtea, Nicola Jianu, Denisa Anghel şi Bianca Popescu.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.