Atleţii de la CSM Ploieşti – CS Petrolul, pe podium la Cluj!

Atleţii de la CSM Ploieşti – CS Petrolul, pe podium la Cluj!

La sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă şi duminică, la Cluj Napoca au avut loc două importante competiţii de atletism în cadrul cărora sportivii de la CSM Ploieşti – CS Petrolul au reuşit rezultate notabile.

Sâmbătă seară, în cadrul Campionatelor Internaţionale ale României, Daniel Rezmiveş şi-a confirmat valoarea şi a cucerit două medalii de aur: prima, în proba de 100 metri, cu timpul de 10.44 secunde, iar pe cea de-a doua, cu ştafeta de 4×100 metri, din care a mai făcut parte un atlet de la CSM Ploieşti – CS Petrolul, Costin Homiuc.

La rândul lui, Cristian Radu a reuşit, în cadrul aceleiaşi competiţii, să se claseze al treilea în proba de 400 metri, cu timpul de 47.30 secunde.

În cadrul Campionatelor Internaţionale ale României, s-au alcătuit şi clasamente pe puncte în funcţie de cele mai bune performanţe, astfel că, în ierarhia băieţilor, ştafeta de 4×100 metri s-a clasat a doua, iar Daniel Rezmiveş, cu rezultatul de la 100 metri, a fost al 5-lea.

 

Cealaltă competiţie, Campionatul Naţional de Seniori, Tineret şi Juniori 1 – Etapa a II-a, a debutat sâmbătă dimineaţa şi a continuat duminică, oferindu-le sportivilor noştri noi oportunităţi de a cuceri medalii.

Astfel, Daniel Rezmiveş a fost primul în proba de 200 metri, atât la seniori, cât şi la tineret, reuşind şi un record personal cu timpul de 21.13 secunde. În aceeaşi cursă, Bogdan Oprina a scos timpul de 22.28 secunde, graţie căruia a fost al 8-lea la seniori, al 5-lea la tineret şi al 2-lea la juniori 1.

Alţi doi elevi ai lui Augustin Iancu şi Robert Munteanu, în speţă Cristian Radu şi Alexandru Burcea, au făcut parte din Selecţionata de Tineret a României, care a scos, în cadrul ştafetei de 4×400 metri, timpul de 3.11.12 minute.

Totodată, în proba de 100 metri, Bogdan Oprina a ocupat locul 2 la seniori şi locul 1 la juniori cu 11.02 secunde, iar Alexandru Geamănu a venit pe 7 la seniori şi pe 3 la juniori, cu 11.36 secunde.

Leave a Reply

Your email address will not be published.