Campion naţional şcolar, şahistul Sergiu Herea nu merge la Campionatul Mondial!

Campion naţional şcolar, şahistul Sergiu Herea nu merge la Campionatul Mondial!

Unul dintre cei mai promiţători şahişti ai CSM Ploieşti, Sergiu Herea, a reuşit, recent, să devină campion naţional şcolar la şah clasic, categoria „băieţi, 17 ani”. În cadrul Concursului Naţional Şcolar de Şah „Elisabeta Polihroniade”, ce a avut loc la Căciulata, în perioada 7-11 aprilie, sportivul pregătit de Petre Nicolae Grigore a reuşit să adune 8 puncte la capătul celor 9 runde de concurs şi să intre în posesia medaliei de aur. El a mai obţinut şi argintul în concursul de şah blitz.

Datorită performanţei de la şah clasic, Sergiu Herea şi-a câştigat dreptul de a participa la Campionatul Mondial Şcolar, ce debutează mâine, la Iaşi, şi va dura până pe 1 mai, însă sportivul nostru nu s-a putut înscrie din cauza blocajului financiar de la club. Lipsa unui buget pentru activităţi sportive face imposibilă participarea lui Sergiu la Campionatul Mondial, chiar dacă organizatorii asigură cazarea şi masa, iar singurul efort financiar ar fi fost pentru achitarea taxei de participare, în valoare de 80 de euro, şi a transportului la Iaşi.

hereaiasi1

Leave a Reply

Your email address will not be published.