Elevii lui Titi Tudor au participat la două gale de box în weekend!

Elevii lui Titi Tudor au participat la două gale de box în weekend!

Boxerii de la CSM Ploieşti au avut parte, în weekend, de două gale extrem de interesante, în cadrul cărora au avut prilejul să se confrunte cu adversari de la trei cluburi importante din ţară. Astfel, vineri, oaspeţii sportivilor pregătiţi de Titi Tudor, Adrian Pîrlogea şi Iulian Ilie au fost boxerii de la SCM Craiova, iar sâmbătă, începând cu ora 11.00, au participat la o gală în care i-au avut ca adversari pe cei de la Clubul Sportiv Steaua Bucureşti şi CSM Galaţi.

Au fost 20 de meciuri în fiecare dintre cele două reuniuni, la nivel de juniori, cadeţi şi tineret, care s-au dovedit extrem de utile în pregătire tinerilor boxeri pentru competiţiile oficiale ce urmează.

Leave a Reply

Your email address will not be published.