Echipa de băieţi a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, campioană naţională la „U18”!

Echipa de băieţi a CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, campioană naţională la „U18”!

Sâmbătă, Sala Sporturilor Olimpia a găzduit Finala Campionatelor Naţionale de judo pe echipe – juniori 2 cadeţi „U18”, competiţie la care au participat 6 echipe la masculin şi 5 echipe la feminin.

În competiţia băieţilor, la startul întrecerii s-au aliniat CSŞ Târgovişte, CSM 2007 LPS CSŞ Focşani, LPS CSŞ Liberty Oradea, SC CSŞ Miercurea Ciuc, Rapid CSŞ 5 Bucureşti şi CSM-CFR-CSŞ Ploieşti. Echipa noastră a devenit campioană naţională după ce a trecut de Rapid CSŞ 5 Bucureşti cu scorul de 6-1, de CSŞ Târgovişte tot cu 6-1 în semifinală şi de LPS CSŞ Liberty Oradea cu 5-2 în ultimul act al competiţiei. Locurile 3 au fost ocupate de echipele din Focşani şi Miercurea Ciuc. Formaţia medaliată cu aur a fost alcătuită din Marius Colţ (60 kg), Marian Tănase (66 kg), Antonio Minigote (60 kg), Paul Onofrei (55 kg), Andrei Pîrloga (73 kg), Victor Vişan (73 kg), Marc Boldiş (+90 kg), Alexandru Comăniţă (55 kg), Ionuţ Constantin (66 kg), Sabin Marin (81 kg), Claudiu Dinu (81 kg), Andrei Baicu (90 kg) şi Andrei Zaharia (+90 kg).

În întrecerea feminină, echipele participante au fost: SCM Deva, CSM Drobeta Turnu Severin, CSM Baia Mare, CSŞ 1 Bucureşti şi CSM-CFR-CSŞ Ploieşti. Echipa noastră a obţinut medaliile de bronz după ce a fost învinsă de SCM Deva cu 6-1 şi de CSM Drobeta Turnu Severin cu 5-2, câştigând disputa pentru locul al 3-lea cu CSŞ 1 Bucureşti. Componenţa formaţiei noastre a fost următoarea: Denisa Cristea (44 kg), Georgiana Tuţică (48 kg), Corduţa Lungu (52 kg), Andreea Petruţa (57 kg), Diana Marcu (63 kg) şi Ioana Iosub (70 kg).

 

Duminică, tot în Sala „Olimpia” a avut loc Finala Campionatelor Naţionale de judo individual Ne Waza (lupta la sol) cadeţi „U18”. La întrecere au participat 120 de sportivi din 30 de cluburi din ţară, iar reprezentanţii CSM-CCFR-CSŞ Ploieşti au reuşit să câştige cinci medalii – una de aur, una de argint şi trei de bronz – şi opt locuri V, după cum urmează:

Locul I – campioană naţională – Ioana Iosub (-63 kg);

Locul II – vicecampion naţional – Andrei Pîrloga (-73 kg);

Locul III – Codruţa Lungu (-52 kg), Paul Onofrei (-55 kg) şi Marius Colţ (-66 kg);

Locul V – Alexandru Comăniţă (-55 kg), Antonio Minigote (-55 kg), Claudiu Dinu (-81 kg), Andrei Zaharia (+81 kg), Andrei Baicu (+81 kg), Denisa Cristea (-44 kg), Georgiana Tuţică (-52 kg) şi Diana Marcu (-63 kg).

Sportivii de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.

judofinalau18ploiesti

Leave a Reply

Your email address will not be published.