Handbalistele şi handbaliştii de la CSM Ploieşti s-au întâlnit cu Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre!

Handbalistele şi handbaliştii de la CSM Ploieşti s-au întâlnit cu Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre!

Handbalistele şi handbaliştii de la CSM Ploieşti s-au întâlnit, în această seară, la Sala Sporturilor Olimpia, cu Primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, cel care a încercat, în prezenţa directorului clubului, Cezar Stoichiciu, să le ofere explicaţii şi noi speranţe în legătură cu salariile restante pe ultimele trei luni. La capătul unei întâlniri ce a durcat circa 30 de minute, sportivii au aflat că se aşteaptă un răspuns din partea Ministerului Tineretului şi Sportului, termenul limită anunţat de edil fiind ziua de miercuri. „Dacă până atunci nu primim un răspuns scris, eu merg joi la Bucureşti şi trec pe la MTS pentru a obţine un răspuns clar”, le-a transmis Adrian Dobre.

Deşi şi-ar fi dorit să primească veşti mai bune şi mai concrete legate de momentul în care îşi vor primi banii, fetele au acceptat noul termen propus de edil, convenind apoi, în urma unei discuţii cu antrenorul Neven Hrupec, să se antreneze normal în această săptămână şi să joace în turneul amical pe care CSM îl va organiza, în Sala „Olimpia”, joi, vineri şi sâmbătă, avându-le invitate pe HCM Râmnicu Vâlcea, Măgura Cisnădie şi Corona Braşov (detalii despre programul turneului mâine, pe site).

 

Galerie foto:

Leave a Reply

Your email address will not be published.