Nicoleta Tudor şi Elena Şerban sunt în semifinalele Campionatului Mondial Universitar de handbal!

Nicoleta Tudor şi Elena Şerban sunt în semifinalele Campionatului Mondial Universitar de handbal!

Nicoleta Tudor şi Elena Şerban, handbalistele care reprezintă CSM Ploieşti la Campionatul Mondial Universitar de handbal ce are loc în Spania, la Malaga, s-au calificat, astăzi, în semifinalele competiţiei. Echipa României a bifat cea de-a treia victorie consecutivă în Grupa Y, învingând Japonia tot la un gol, cu 23-22 (12-11) şi a acces de pe primul loc în penultimul act al turneului. „Tricolorele” aveau nevoie să nu piardă în faţa niponelor pentru a se califica. Nicoleta Tudor a fost din nou om de bază, reuşind să înscrie şi 2 goluri, iar Elena Şerban a avut o apariţie extrem de importantă, cu 70 de secunde înainte de final, atunci când, la 23-22, a parat un „7 metri” al adversarelor. Mingea i-a revenit jucătoarei care executase şi s-a dictat din nou „7 metri”, la a doua lovitură mingea lovind bara din dreapta a porţii apărate de „Şerbi”.

În semifinale, România va întâlni ocupanta poziţiei secunde din Grupa Z, Rusia, meciul fiind programat vineri, de la ora 13.15.

Leave a Reply

Your email address will not be published.