CSM Ploieşti, cinci medalii la Campionatul Naţional de Şah pentru copii şi juniori!

CSM Ploieşti, cinci medalii la Campionatul Naţional de Şah pentru copii şi juniori!

Şahiştii de la CSM Ploieşti au participat în perioada 17-28 aprilie la Campionatul Naţional de Şah pentru copii şi juniori, desfăşurat la Căciulata, de unde au reuşit să aducă nu mai puţin de cinci medalii: una de aaur, una de argint şi trei de bronz.

Copiii pregătiţi de antrenorul emerit prof. Gheorghe Văsii şi de soţia acestuia, Filoftia, s-au dovedit experţi la dezlegări de studii şi probleme, probă în cadrul căreia au câştigat patru dintre cele cinci medalii: Cătălin Marian Sandu a devenit campion naţional la categoria „băieţi 16 ani”, Emilia Coman este vicecampioană naţională la „fete 18 ani”, iar Flavius Gabriel Stroe şi Sergiu Gabriel Herea au luat bronz la „băieţi 12 ani”, respectiv „băieţi 16 ani”. Cea de-a cincea medalie, de bronz, a fost cucerită de Emilia Coman, în proba de şah clasic.

Alte performanţe ale sportivilor de la CSM Ploieşti au fost:

– Cătălin Marian Sandu – locul 4 la şah rapid şi locul 8 la şah clasic;

– Emilia Coman – locul 4 la şah rapid;

– Flavius Gabriel Stroe – locul 5 la şah clasic;

– Sergiu Gabriel Herea – locul 7 la şah clasic şi locul 8 la şah rapid;

– Răzvan Gabriel Chivu – locul 5 la dezlegări de studii şi probleme (băieţi 10 ani)

– Antonia Ciapă – locul 5 la şah rapid (fete 10 ani).

Conform spuselor tehnicienilor noştri, a fost un concurs cu o concurenţă deosebită, la startul întrecerii aliniindu-se mulţi copii foarte bine pregătiţi, context în care performanţa sportivilor de la CSM Ploieşti este una de remarcabilă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.