NU LE-AU DAT NICIO ŞANSĂ: CSM PLOIEŞTI – CSM FOCŞANI 28-21 (14-8)!

NU LE-AU DAT NICIO ŞANSĂ: CSM PLOIEŞTI – CSM FOCŞANI 28-21 (14-8)!

Handbaliştii de la CSM Ploieşti au câştigat, în această seară, meciul extrem de important cu CSM Focşani, din cadrul etapei a III-a a play-out-ului Ligii Naţionale. A fost 28-21 (14-8) pentru elevii lui Dragoş Dobrescu, la capătul unei partide în care am revăzut formaţia care făcea meciuri mari în toamnă în faţa campioanei Minaur Baia Mare, a Dunării Călăraşi sau a Vasluiului. Chiar şi cu un efectiv mult subţiat faţă de 2015, la despărţirile petrecute în timp adăugându-se accidentările lui Răzvan Farcaş şi a lui Claudiu Dediu, ultimul rămânând astăzi pe bancă din cauza unei întinderi, CSM Ploieşti a evoluat foarte bine şi a redus derbiul pentru evitrea retrogradării directe la o simplă ecuaţie legată de diferenţa ce va fi consemnată la final pe tabela de marcaj.

A fost echilibru doar în primele cinci minute, pentru că, de la 2-2, băieţii noştri s-au desprins la 6-2, ajutaţi şi de două parade ale lui Szopka, una dintre ele la un „7 metri” executat de Năstăsie. Oaspeţii au venit la 6-4 şi au avut om în plus pe eliminarea lui Al. Farcaş, dar Botezatu a marcat şi a liniştit lucrurile, fiind urmat chiar de Al. Farcaş, după revenirea pe teren, pe contraatac. La 9-5, Viorel Ciubotaru a cerut time-out, dar, după 9-6, au venit alte trei goluri ploieştene şi, la 12-6 (minutul 26), meciul s-a rupt. Diferenţa de şase goluri s-a consemnat şi la pauză, dar a crescut imediat după reluare, un parţial de 7-3 înregistrat în primele 13 minute ale părţii secunde, ducând tabela la 21-11! Au urmat cele mai bune momente ale vizitatorilor, care au marcat cinci goluri consecutive, însă Capotă a întrerupt seria oaspeţilor şi a făcut 22-16 (minutul 47), lămurind destinaţia celor trei puncte. Finalul a fost fără risc pentru băieţii noştri, care au păstrat ecartul de 6-7 goluri în ultimele minute şi s-au impus, la final, cu un 28-21 clar, care nu lasă loc de speculaţii.

Cu victoria din această seară şi profitând de succesul Energiei Târgu Jiu la Vaslui, CSM Ploieşti a urcat un loc în clasamentul play-out-ului şi va juca „în trei” evitarea retrogradării directe, având acum un punct peste vasluieni şi patru în faţa Focşaniului.

Următorul meci al elevilor lui Dragoş Dobrescu este programat sâmbătă, la Târgu Jiu, pentru ca, la mijlocul săptămânii viitoare, să revină în Sala „Olimpia” pentru confruntarea cu Minaur Baia Mare.

 

CSM Ploieşti – CSM Focşani 28-21 (14-8)

 

Sala: „Olimpia”, Ploieşti. Spectatori: 400.

CSM Ploieşti: Szopka (11 intervenţii) – Tărîţă (2 goluri), Botezatu (5), Capotă (4), Zamfir (2), Al. Farcaş (4, 1 din „7 metri”), Stăncioiu (2). Au mai jucat: Antonaru (o intervenţie), D. Rotaru – Turcu (8 goluri, 2 din „7 metri”), Hoinaru (1), Hodorogea. Antrenor: Dragoş Dobrescu.

CSM Focşani: Marocico – Năstăsie (4 goluri, 1 din „7 metri”), Eros (5, 2 din „7 metri”), Neaţă, Gramatic (2), Cadar (1), Popa (1). Au mai evoluat: Cloşcă, Rusu – Ragea, Miroiu (4 goluri, 1 din „7 metri), I. Gheorghe (1), S. Rotaru, Mocanu (1), Smeu (2). Antrenor: Viorel Ciubotaru.

Arbitri: Georgian Băducu şi Răzvan Voicu (ambii din Buzău).

Observator FRH: Horaţiu Belu (Bucureşti).

 

Statisticile partidei

Aruncări de la „7 metri”: 3/0 ratate – 6/2 ratate (Năstăsie, Eros).

Eliminări „2 minute”: 9 (Capotă – 3, Botezatu, Al. Farcaş – 2, Tărîţă, Stăncioiu, Zamfir) – 8 (Ragea – 3, S. Rotaru, Neaţă, Eros, Miroiu – 2).

 

Play-out – Etapa a III-a

 

CSM Ploieşti – CSM Focşani 28-21 (14-8)

HC Vaslui – Energia Tg. Jiu 28-29 (14-14)

Minaur Baia Mare – Danubius Galaţi 36-25 (17-9)

 

Clasament play-out

 

1. Energia Târgu Jiu – 30 puncte

2. Minaur Baia Mare – 28 puncte

3. CSM Ploieşti – 20 puncte

4. Handbal Club Vaslui – 19 puncte

5. CSM Focşani – 16 puncte

6. Danubius Galaţi – 1 punct

Etapa a IV-a (sâmbătă, 23 aprilie): Energia Tg. Jiu – CSM Ploieşti (ora 17.00), Danubius Galaţi – CSM Focşani, Minaur Baia Mare – HC Vaslui.

Leave a Reply

Your email address will not be published.