Juniorii de la CSM Ploieşti, neînvinşi în primele turnee zonale!

Juniorii de la CSM Ploieşti, neînvinşi în primele turnee zonale!

Două dintre echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti au avut programate, la finalul săptămânii trecute, primele turnee zonale ale campionatului, junioarele III, pregătite de Robert Comendant, disputând, la Buzău, patru partide din cadrul Seriei B, iar juniorii III, antrenaţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan, susţinând, la Sfântu Gheorghe, trei meciuri din cadrul Seriei C.

Junioarele III au avut evoluţii foarte bune în turneul găzduit, de joi până duminică, de Sala „Romeo Iamandi” din Buzău, reuşind să câştige toate cele patru partide disputate. Dacă victoriile cu Activ CSO Plopeni, scor 27-24 (14-14), CS HM Buzău, scor 25-9 (18-6) şi CSŞ Ploieşti, scor 28-16 (14-6) au fost aşteptate, în schimb, succesul obţinut în faţa principalei contracandidate din serie, ACSH Transilvania Braşov, scor 27-26 (11-12), a fost cireaşa de pe tort, punctele câştigate urcând CSM-ul pe prima poziţie a clasamentului seriei.

Al doilea turneu zonal va avea loc în perioada 1-3 aprilie, fetele noastre având de jucat cu CSŞ Dinamo Braşov, LPS Iolanda Balas Soter Buzău şi LPS Focşani.

Echipa de juniori III s-a deplasat la Sfântu Gheorghe pentru primul turneu zonal şi a disputat trei meciuri, câştigându-l pe primul, 36-18 (24-7) cu CSŞ Ploieşti şi remizând în celelalte două: 23-23 (12-15) cu CS Blejoi şi 22-22 (9-11) cu Olimpic Mizil. În urma acestor rezultate, handbaliştii pregătiţi de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan rămân pe poziţia a III-a a clasamentului Seriei C şi se pregătesc pentru cel de-al doilea turneu, din perioada 25-27 martie, în care au de jucat cu CS Dinamo Braşov, CS Sporting Ghimbav şi CSM Sfântu Gheorghe.

 

Dragnea Isabela şi Ştefania Gheorghe, din nou la lotul naţional

 

Două dintre junioarele promiţătoare ale clubului, Dragnea Isabela (extremă dreaptă) şi Ştefania Gheorghe (extremă stângă) au fost convocate în această săptămână la o nouă acţiune a lotului naţional de cadete. Ele vor participa, începând de astăzi, la un stagiu centralizat la Râmnicu Vâlcea, sub comanda antrenorilor Ion Ivan şi Steluţa Luca.

Leave a Reply

Your email address will not be published.