Au forțat târziu mâna destinului

Pentru baschetbalistele de la CSM Ploiești, înfrângerile din sezonul de debut în Liga I păstrează, în linii mari, același scenariu. Deși, în multe momente, muncesc și aleargă de două ori mai mult decât adversarul, tocmai pentru a suplini lipsa de experiența, diferența de talie sau plasamentul nu atât de corect, la unele faze, jucătoarele Loredanei Munteanu se pierd, deseori, cu firea, iar deblocarea stării de confuzie persistă, din păcate, destul de mult. La fel s-a întâmplat și în jocul de astăzi, împotriva celor de la Phoenix 2 Galați, unul în care gazdele s-au trezit doar pe „ultima turnantă”, prea puțin, totuși, pentru a-și duce la bun sfârșit cursa de urmărire.

Fără doar și poate, oricât de multe înfrângeri ar suferi Ioana Ghizilă și colegele sale, publicul prezent în „Olimpia” nu ar avea dreptul să le reproșeze ceva acestor fete, pentru care dorința de autodepășire funcționează la fiecare meci, într-un prim sezon al acumulărilor la nivelul competițiilor destinate senioarelor. Cu Ioana Ghizilă, în rolul principal, „play-maker”-ul echipei noastre asumându-și majoritatea aruncăriilor și deciziilor de moment și în această partidă, cu Denisa Moldoveanu care arată o creștere evident și, nu în ultimul rând, cu experiența Corinei Savu, în jocul de tranziție, CSM Ploiești a făcut un nou meci „după chipul și asemănarea lotului” sau, mai bine zis, după posibilitățile din teren și de pe bancă.

Într-o partidă de acest gen, în care adversarul îți taxează inexactitățile la construcție, deciziile pripite, pentru ca, ulterior, să le transforme în puncte, ar fi de apreciat și evoluția unor jucătoare ca Ana Maria Casale, Ioana Ilaș sau Ștefania Ionescu – în special pe faza defensivă, pentru că, în atac, greșelile au existat, dar tocmai prin prisma acelei dorințe evidente de afirmare, specifice vârstei. Și dacă diferența nu ar fi fost atât de mare înaintea ultimului sfert, poate că altfel ar fi stat lucrurile în secvențele de final, când ploieștencele au ajuns la două posesii, 54-59 (min 38), însă nu au putut face mai mult pentru a forța, dacă nu victoria, măcar prelungirile. Judecând după impresia artistică și după efortul depus, fetele noastre ar fi meritat o nouă șansă, pe care o vor primi, totuși, etapa viitoare, pe 6 martie, în „Olimpia”, în jocul cu Rapid 2 București.

 

CSM Ploiești – Phoenix 2 Galați 56-63 (24-31)

 

CSM Ploiești: Moldoveanu, Ghizilă, Popescu, Casale, Savu

Phoenix 2 Galați: B. Fota, Crețu, D. Fota, Soptică, Drăgan

Scorul pe sferturi: 16-17, 8-14, 14-24, 18-8

 

CSM Ploiești: Moldoveanu (11 puncte), Ghizilă (25), Casale (9), Ilaș (3), Popescu (2), Savu (6), Pandrea, Ionescu, Stănică, Stan, Cr. Popa, Corina Popa. Antrenor: Loredana Munteanu.

Phoenix 2 Galați: B. Fota (17 puncte), Crețu (18), D. Fota (18), Soptică (10), Banaga, Zaharia, Drăgan, Cîmpoaie, Geleriu. Antrenor: Andreea Soptică.

Leave a Reply

Your email address will not be published.