Medalii pe bandă rulantă la şah: numărăm din cinci în cinci!

Campionatul Naţional Şcolar de şah s-a încheiat, astăzi, la Căciulata, iar sportivii de la CSM Ploieşti nu au ratat prilejul de a-şi îmbogăţi zestrea de medalii. Astfel, cu prilejul celei mai importante probe, cea de şah clasic, copiii pregătiţi de antrenorul emerit prof. Gheorghe Văsii şi soţia acestuia, Filoftia, au reuşit să urce de cinci ori pe podium, doi dintre ei – Iulian Szocs şi Gabriel Stroe – devenind campioni naţionali, un altul, Sergiu Herea, fiind vicecampion, iar alţi doi, Cătălin Sandu şi Alexadru Trăilă, intrând în posesia medaliilor de bronz.

Precizând că aceiaşi sportivi care au reuşit performanţe ieri, la şah rapid, au impresionat şi astăzi, iată care a fost bilanţul de la şah clasic:

– Theodor Iulian Szocs – Campion Naţional Şcolar, băieţi, 15 ani;

– Flavius Gabriel Stroe – Campion Naţional Şcolar, băieţi, 13 ani;

– Sergiu Gabriel Herea – Vicecampion Naţional Şcolar, băieţi, 17 ani;

– Cătălin Sandu – Medalie de bronz, băieţi, 17 ani;

– Alexandru Trăilă – Medalie de bronz, băieţi, 13 ani.

De menţionat că Theodor Iulian Szocs şi Flavius Gabriel Stroe s-au calificat, datorită titulurilor cucerite astăzi la şah clasic, pentru Campionatul Mondial Şcolar.

În total, şahiştii de la CSM Ploieşti au cucerit nu mai puţin de 20 de medalii, dintre care opt de aur, opt de argint şi patru de bronz!

Leave a Reply

Your email address will not be published.