Gimnastele de la CSM Ploieşti, medaliate la Turneul Internaţional „Happy Cup”, din Belgia!

La invitaţia Federației Regale de Gimnastică, sectia de gimnastică ritmică a Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a participat, în perioada 29 octombrie – 1 noiembrie 2015, la cea de a XVIII-a ediție a Turneului Internaţional „Happy Cup”, de la Gent (Belgia).

Conducerea tehnică a secției ploieștene a decis înscrierea în acest concurs a trei gimnaste: la categoria junioare – Livia Harcan, iar la categoria prejunioare, Denisa Stoian și Miruna Ciocîrlan.

În competiție s-au înscris 129 de gimnaste cu vârste cuprinse între 9 şi peste 16 ani, reprezentând 23 de țări şi 31 de echipe: Anglia, Belgia – 3 cluburi (Happy Gym, Gym Mol și No Limits), Cehia, Cipru, Columbia, Croația, Danemarca, Estonia, Franța – 3 cluburi (Pôle GR Evry, Montpellier și Envol Saint-Gaudinois), Germania – 2 cluburi (TSV Nürnberg și RSG Bremen), Grecia, Irlanda de Nord, Israel – 2 cluburi (Le Zion și Maccabi Ashdod), Luxemburg, Moldova, Norvegia, Olanda – 2 cluburi (SV Pax și SVOD), Polonia, România, Rusia (Perm School și Sakha Yakutia), Suedia, Statele Unite ale Americii și Ucraina.

Competiția s-a desfășurat în sala de sport Keiskant din Gent, o sala cu multiple facilități și cu înălțime potrivită competițiilor de gimnastică ritmică. A fost un concurs foarte greu, toate concurentele fiind bine pregătite și dornice de afirmare, iar, la finalul întrecerii, gimnastele noastre au obținut trei medalii – una de aur și două de argint:

 

Alexandra Denisa Stoian – Prejunior Competition

– locul II si medalia de argint – concursul individual compus (sportive născute 2003) – exerciții cu trei obiecte: cerc, minge și măciuci;

– locul II și medalia de argint – în singura finală a prejunioarelor născute 2003-2004 – pentru exercițiul cu cercul;

 

Miruna Ioana Ciocîrlan – Prejunior Competition

– locul I şi medalia de aur – concursul individual compus (sportive născute 2004) – exerciții cu trei obiecte: coardă, cerc și minge;

 

Livia Ioana Harcan – Juniors Competition (13-15 ani)

– locul VI – în finala la coardă;

– locul XIX – în concursul individual compus.

 

Gimnastele noastre au fost apreciate și felicitate de arbitrele internaționale prezente la acest turneu internațional, arbitra Statelor Unite ale Americii desenând, pe foaia de arbitraj a Mirunei Ciocîrlan la coardă, o față veselă, şi acordându-i cea mai mare notă obținută de o gimnastă prejunioară, 13,850, mai mare chiar și decât a gimnastei din Ucraina (nascută 2003), care a obținut 12,850 puncte!

Mulţumim Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, preşedintei Irina Deleanu, pentru încrederea acordată clubului nostru! Ne bucurăm că gimnastica ritmică din România este apreciată, iată, şi prin micuţele gimnaste ploieştene!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.